cafeaua de dimineaţă

Mi-e frig. Dincolo de gardul grădinii se ascunde mirosul de conuri de brad ude dar nu e încă ora la care să visez călătorii. Plouă, picioarele mi se strâng de frig în mers ca două degete în abluţiune cu care desenez pe fruntea de piatră semnul trecerii.

De pe raftul cald pe care sunt aşezate ceştile albe de cafea cu desene diferite aleg una pentru ziua de astăzi, aşa cum îmi aleg creionul cu care să desenez sau stiloul cu care să scriu mai departe, netezesc timpul alb din faţa mea, mă îmbată mirosul de dimineaţă proaspătă şi caldă care inundă camera şi mă aşez la trăit încă o zi.

primul meu Moleskine

Mulţi suduie sau iau în derâdere căutătorii în neant care sfârşesc la poarta blogului lor în vizite inoportune pe aripile insolite ale unor cuvinte, să le spunem, nepotrivite.

De data asta, cel puţin, fac partidă separată (nu pentru că nu m-aş fi amuzat copios la rându-mi citind cum pică unii în oala mea cu lapte) şi zic: mulţumesc şi-aş veni şi cu daruri, nu multe, celui care mi-a căutat pe aice ieri şi, după ce n-a aflat, s-a-ntors şi astăzi să vadă dacă n-am scris despre noul meu carnet de schiţe Moleskine! că de multă vreme îmi tot zic să fac asta.

GTD 2.0

Între articolele care îmi explică diversele maniere în care îmi pot organiza viaţa, găsesc unul despre Douglas Merrill, (de câteva zile, deja ex-*) CIO la Google. După ce am citit titlul, (“Cel mai organizat bărbat din lume”,) m-am întrebat dacă e vorba de David Allen (nu mă pot hotărâ ce link să propun, poate cel de la wikipedia) şi, dacă nu, cât va dura până când voi găsi un citat din el; s-a întâmplat în al doilea paragraf al capitolului despre organizare.

draWalking 1*

Mi-am cumpărat din librăria de la Universitate un nou creion sepia şi un bloc de desen - Leonardo, bineînţeles - format de buzunar…

… cu care m-am oprit în piaţeta cu fântână de la Universitate, să desenez porumbei.

cafea după noaptea trecută

2.

Al doilea gust amar: singur.

Singur de-ţi plouă pe sub haine şi nimeni nu ştie, de-ţi citeşti singur toate scrisorile, până şi pe cele pe care nu le mai scrii, că ce rost are? că tot singur le rupi, că te urci noaptea în autobuze care merg în direcţii greşite şi pe cele în care trebuia să fii le priveşti cum pleacă, altele acum oricum nu mai vin şi toate astea încă nu înseamnă nimic pentru nimeni care să aştepte ceva; singur, dar cu un braţ de telefoane din tinichea spânzurându-ţi la brâu în urmă, sunând metalic pe asfalt fără ca nimeni să te sune şi o plasă cu cadouri pe care alţii urmează să le primească în locul tău şi tu tot aştepţi să le-mparţi; mânecile largi nu apără de şuvoiul luminilor de faruri; singur de-ţi intră singurătatea-n ochi şi libertatea-n vintre până la prăsele dar tu le guşti cu sete în tot ce atingi; singur că oxidează lumina lunii lângă tine când cade la miezul nopţii pe genunchii sparţi ai caldarâmului cald ca sângele şi-n rugina ei îţi adăpi vârful degetelor să rescrii în oglindă ultima rătăcire de singurătate, adăpostit în cabina telefonică violată, cu geamurile sparte şi răsfrânte peste coastele de oţel, cu himenul îngheţat de spaimă prin care priveşti două forme apropiate din aceeaşi lumină; singur de-ţi vine să-ţi spui noapte bună şi nu mai ai cui, în noaptea asta care te chinuie prelung dar tot îţi este teamă să nu se termine pentru că nu eşti pregătit pentru mai mult şi gura de cafea din zori nu-i mai amară decât gura de tine aşa că, după ce-i sugi prana într-un sărut vorace surpat în propriile buze de aşa singurătate, o scuipi în rigola peste care păşeşti ca să mergi mai departe - iar ăsta e ultimul chiasm - cu zaţul dimineţii neîncepute uscându-ţi cerul gurii şi nu-i aşa că pot să public rândurile astea aşa, singure, fără sfârşitul lor, înainte să le termin de scris? uite că pot.

cele mai ‘rele’ cafele

De mult vreau să scriu despre asta, de fapt de-abia aşteptam o ocazie! Şi-mi apare într-o zi în cadrul uşii compartimentului barmanul din tren, cu hainele lui soioase, cu dulcegăriile lui exagerate, cu zâmbetul larg şi ştirb de la prea multă ciocolată ascunsă sub tejghea, servindu-mi din nou subiectul pe tava de plastic stigmatizată în câteva locuri de ţigările uitate aprinse: “O cafeluţă caldă? Naturală?”. După ce am luat prima gură din zeama călduţă, s-a deschis, căscată forţat de zâmbetul lui, poarta către întreaga serie de episoade pe care se pusese praful de atâta vreme.

eroSiune

preludiu

Aici gravitaţia lucrează ca un acid.

Dacă în urechi îmi sună capriciul acesta, în braţe ar trebui să simt gâtul prelung ca un astragal desfăcut de sub frunzele împietrite sau contracurba cutiei de rezonanţă din lemn mai uscat decât piatra; la cât de grave aceste arpegii pe care tocmai le disting, viola glisează spre gambă.

În timpane vibrează arpegiul descompus sarcastic al acordului; la minor; aburul condensează, desenez cu vărful degetului profilul carstic al cordului.

Muntele se topeşte sub sine şi se surpă apoi în sinea sa aşa cum pe mine mă gândesc acum în sinea mea unde nimic din minele meu anterior nu mai sedimentează. Acum, formele de eroziune, ceva mai perverse, nu mai implică agenţi exteriori, gravitatea gravitaţiei mă sfidează din spatele rânjetului dezgolit al şisturilor expuse dramatic în lumina zilei, rănile deschise ale pământului pe lângă care trec la rândul meu ca o lamă peste venele ramificate în aer ale pădurii. [<sfz!]

trei momente de primăvară

1.

Dacă aş fi frunză nu aş putea arde într-o dimineaţă ca asta. Sub caişii în floare, zăpada încărcată de riduri din noaptea trecută îşi atârnă ultimele clipe de zidurile dinspre miazănoapte de pe care aşteaptă să cadă cu tencuiala odată. Aerul rece spală petele de soare de pe asfalt.

revelator

sau

manual ilustrat de trecut strada - 20

Locurile acestea nu existau înainte ca mâinile ei să le atingă. Colinele acelea nu erau acolo înainte ca degetele ei, desprinse din valurile părului odată cu vântul, să le deseneze în treacăt peste orizont, să aşeze pesajul la loc în matcă şi explozia îngheţată a florilor albe pe ramurile vişinului din copilăria mea.

pagina a treia

A fost atunci forma ei de a ma opri din drum; putin ingenua, nu foarte originala, fermecatoare pentru o clipa si, in orice caz, convingatoare; nu stiu daca doar pentru ca ma strambasem la Gazeta sporturilor sau pentru ca si de data asta paream sa nu am suficiente alternative, situatie in genere demna de mila daca e privita din afara dar atat de confortabila in fapt, daca nu distructiva.

Fasciculul in care invelea cartea era complet strain de context, macar de un lucru eram sigur, nu il mai vazusem la chioscul de ziare; mi se intampla des sa-mi las siguranta sa cada asupra unor lucruri nesigure cu zgomotul sec al verdictului inoportun in cochetaria unduirii comode a unei incertitudini perpetue si ubicue. Degetele ei lungi, subtiri si albe se jucau peste randurile tiparite ca pe clapele negre ale unui pian bland, scurs peste maneca rosie a hainei, definitiv domesticit, docil, impacat cu sine in tacere; si totusi ceva auzeam, pentru ca bemolii ma urmareau deja obsesiv dinainte sa remarc degetele.

Cartea era piesa forte, stia cumva ca nu voi trece de primele pagini ale revistei, parul ravasit si privirea focalizand mereu undeva in spatele consistentei lucrurilor cred ca m-au tradat intotdeauna. Dar inca nu stiam ca imi pregatea in ascuns ca pe o capcana articolul de la pagina trei, unde avea degetul strecurat inainte sa il lase sa se joace langa celelalte pe claviatura dantelata a revistei.

La prima vedere, subiectul articolului nu m-ar fi lasat in nici un caz sa trec de primul paragraf si evident ca ea avea nevoie de un zambet complice pentru a ma convinge sa citesc mai mult; de fapt, nu subiectul articolului, ci titlul lui, subiectul declarat, eticheta de convenienta lipita stramb pe usa de la intrare - da, inca imi mai amintesc de asta - era diversiunea care m-ar fi putut indeparta de acea forma de privire pierduta, condensata pe peretele alb si rece al paginii a treia sub forma unui roi de litere negre povestind despre mine.

Revista a inceput apoi sa se subtieze, ajunsese un fascicul timid ca o gazeta de liceu ilustrata, apoi ca o foaie volanta. Nimic dincolo de pagina trei. Nimic inainte de asta.

A fost forma ei de a ma opri din drum acum si de a-mi turna, prin palniile degetelor ei dansand o nocturna pe un pian mut, ezitarile prezentului in cateva cuvinte crescute pe un taram strain ca un alt trup sau o istorie diferita din propriul meu trecut.

Nici un cuvant despre carte; fruntea rece imi asuda mir.

[editat si publicat de pe PDA]

abur

. . . : : ascult:

Suita în Do Minor de Marin Marais (din “Muzică pentru Violă - pentru Regele-Soare”) și darabane undeva, în curtea din spate

. . . : : beau:

un cognac dintr-un pahar cu picior și gura foarte îngustă; aburii urcă în pahar ca printr-un horn încins de sobă în toiul sărbătorilor de iarnă

. . . : : miros:

altfel (fără să știu cum să definesc asta și fără măcar să mă străduiesc)

 

Aburii parfumului dizolvă limitele.

Să luăm coniacul acesta franțuzesc pe care nu l-am mai încercat până acum, de exemplu. Admirabil, deși nu tocmai potrivit acestui moment (ce ar putea oare să se potrivească acestui moment în care noțiunea de potrivire plutește undeva dincolo de tavanul pe care desenez rotocoale de fum cu vârful genelor?).

Am primit un parfum nou de la cineva care nu mă cunoaște prea bine (cum ar putea? cînd și eu încă mai am probleme cu asta) și care nu ar fi știut probabil nici ce carte să îmi cumpere (dacă nu ar fi folosit o rețetă universală de tipul capetelor de afiș din revistele ușurele de diseminare) sau ce CD cu muzică (dacă nu ar fi fost un passe-par-tout de sezon); cu o cămașă e mult mai simplu, de exemplu, ai nevoie doar de niște date concrete, pozitive, măsurabile (dacă scapi de capcana culorilor și a modelului; dacă!); parfumul e altceva.

Crăciun fericit!

… le doresc și în acest an tuturor celor care trec pe aici.

Din bolțile Hanului unde stăteam ghemuit peste cana de vin fiert aburindă, cu bucoavna adnotată sub manta, vă aduc un Colind (cu glasuri pentru lăută și voci) foarte drag mie; îl închin tuturor prietenilor mei pe care (cel puțin îmi doresc să) îi citesc, dar mai cu seamă lui Gramo (în toate ipostazele sale, în amintirea vremilor de mai an), Mai-Marilor Seraiului la porțile căruia l-am mai ascultat o dată în acest an, Sertarului cu Fluturi albi din care ninge ca o stare de bine cu furnici de hârtie, Omului Care Spune Că Doarme dar nu-l crede nimeni și care visează-ntr-una și, înainte de toate, celor care trec pe aici și mai citesc umilele și răzlețele mele rânduri, Domniilor-Voastre, cu plecăciune! Crăciun fericit!

Dacă voi afla liniștea dar și cuvintele potrivite (rar lucru), voi mai istorisi despre acestea (despre Colind, Han, bucoavnă - manual, adică - și, poate, despre Crăciun).

Germinație

sau

Mise-ǽ(n)-Reli(u)re - 1

…

Scuturându-mă de colbul din Ulița Mare și vorbele poleite prinse prin bolțile zărăfiei de unde am ieșit mai iute ca vîntul, de peste drum de Fondachia lui Vodă Șerban (ridicată, după cum umblă vorba prin Târgul de Sus, pe visele stolnicului, fratelui său), las pe o parte zidurile sfărmate ale Hanului Grecilor (nu mai puțin plină de negustori nici mănăstirea lor decât locurile zlătarilor și zarafilor, dar nu le-am mai căutat gâlceavă acum) când apuc săltat pe Ulița Nămțască, mai la vale, cu gând să intru în Prăvălia Hartularilor pentru dreaptă pravilă și ablațiune.

olfActiv

Invitat de Zaza, scriu despre cinci mirosuri; o fac de-abia acum, aburul invitaţiei s-a diluat demult. Nu îmi este prea uşor să scriu nici despre asta, în plus, mirosurile nu mi le prea pot aminti - acum îmi dau seama - decât în amestec cu altele, nu sunt mirosuri primare; li se întâmplă cam ce li se întâmplă şi culorilor.

Leapşa Zazei

Am primit de la Zaza (cu înştiinţare specială, altfel aş fi aflat mai târziu) o nouă leapşă pe care singură şi-a numit-o “caznă”; lucru simplu nu e, oricum. Am răspuns cum m-am priceput. Flinta cuvântătoare - pe care o plimbă doamna în dosul cuferelor cu bucoavne - având două ţevi, leapşa a ieşit dublă, aşa că urmează să răspund şi la leapşa olfactivă. Pentru moment, foc cu foc, leapşa proustiană a Zazei:

desktop de blogger

Am găsit la Gramo (sigur, mai erau şi prin alte părţi) o imagine cu fundalul pe care lucrează şi mi-am făcut singur o invitaţie, aşa că din memoria ultimelor zile am desprins câteva imagini cu care mi-am schimbat înfăţişarea pe dinlăuntru a cutiei mele cu vorbe* în tonuri sepia, într-o toană trecătoare, după cum se arată. Dar până când mi-o fi voia să-l schimb iar, mă duc să mă spăl pe mâini de culori, cleiuri, cărbune, cretă şi praf adunat din podul cu vechituri şi mă întorc să mă scufund în aerul liniştit, cu aromă de ceai fierbinte, reflexe de mahon şi pământuri arse.

* (a “Linux box”, KDE 3.5.5 on OpenSuse 10.2)

“lacul” - galeria din pod

sau

manual ilustrat de trecut strada - 18

. . . : : aici:

trei ferestre către galeria din podul cu amintiri*

spre galerie

sau

manual ilustrat de trecut strada - 17

 

. . . : : privesc:

câteva fotografii de pe malul lacului

. . . : : ascult:

concertele pentru chitară de Vivaldi, o audiţie pe care o aşteptam de câteva zile

. . . : : beau:

un ceai din fructe de pădure, foarte parfumat, îndulcit cu miere (firesc)

 

M-am pierdut astăzi puţin prin galeria care duce în pod; de fapt mă ascundeam pe acolo de musafiri, de treburi şi de temeri. Pe peretele de paiantă am atârnat în grabă una din fotografiile pe care le-am făcut în plimbarea de pe malul lacului.

 

 

peniţă

 

. . . : : sâmbătă, acum două săptămâni,

ultimele pagini din Caietul Leonardo, pe care le dedic tânărului meu prieten, un dar modest şi întârziat* la aniversarea lui şi un răspuns la aprecierile pe care nu ştiu cât le merit

 

Săptămâna la sfârşit; capătul zilei şi al puterilor. Lumina, la fel; soarele aproape stins undeva, poate în mijlocul cerului spre care privind nu văd decât o găleată spartă de lumină gri, asfaltică, scursă peste varul şters al desenului grădinii în care m-am oprit. Nici oameni nu mai sunt pe străzi, doar câţiva rătăciţi pe aleile din jurul lacului de unde şi apa s-a retras demult; zgomotele s-au scurs toate printre firele de nisip.

 

ruliu

sau

manual ilustrat de trecut strada - 16

 

. . : : în pod,

peretele de paiantă cu amintiri prăfuite