asupra polisemantismelor termenului ”bordei”

ovărhărd de Sfânta Maria

BORDÉI, bordeie, s. n. 1. Încăpere săpată (pe jumătate) în pământ și acoperită cu pământ, paie sau stuf. 2. P. ext. Locuință mică, rudimentară, sărăcăcioasă. (DEX 2009) Prezintă variante regionale de pronunție și ortografiere.

Vorbea tare, pentru a accentua, cumva, o prezență care, vizual, se impunea oricum: cele două inele mari și brățara groasă, probabil din aur, puse în valoare de cotul ridicat, cu instinct de antenă, al brațului lipind telefonul mobil de ureche, hainele scumpe și papucii ieftini dar și cele trei peninsule pe care până și orice continent respectabil le are, în cazul lui bărbia proeminentă, dar nebărbierită, pectoralii lascivi care  puneau în paranteză androginitatea personajului și, mai ales, burta imensă, așezând, compozițional, toate curbele, terminând cu cele ale ochelarilor de soare care striveau pomeții rotofei.

– Mări-ii!, ‘iepii buórdiei!

notă: este, evident, tipul de personaj care scrie pe felicitarea oferită la aniversarea zilei de naștere ”cu ocazia zilei onomastice îți urez la mulți ani!”

Published in: on luni, 15 august 2016 at 13:15  Lasă un comentariu  

d i a f a n

pauza-centru

eșarfă albă purtam
în chip de chip
șerpuiam
peste dunele albe și prelungi de nisip
privirea dinainte-mi culcând
covoare de foc
spre asfințit,
singur alt-loc
spre care alți pași sunt duși
alt-fel,
răsturnat de pe aripile întinse de pescăruși
singure punți între nadir și zenit

vântul în urmă tăcut
urme pierdute,
pașii stingând
fără de vreme
fără trecut
false distanțe
dilute
disteme

albă incandescența culorilor
pulverizate de vară
alb praful norilor
suspendați diafan
între ὂros-ὂntos
și
Steaua
Polară

Published in: on sâmbătă, 13 august 2016 at 21:26  Lasă un comentariu  

am plecat… am treabă

Cum spuneam, am treabă🙂 Am plecat de-aici!

(mai mult…)

Published in: on miercuri, 2 septembrie 2015 at 9:41  Comments (7)  

însemnare astăzi

Întâia taină pentru ca aceste însemnări ne(-)însemnate să nu se stingă totuşi ar fi să las un semn aici în fiecare zi. Oricare ar fi el.

Fără îndoială, acesta poate fi şi doar un vestmânt purtat dinainte pentru un dinlăuntru eliptic. Privind lucrurile de la o mai mare distanţă, să spunem de dincolo de v(o)alul zi-noapte, nu ar trebui să institui această instanţă, doar că uneori form(ul)a salvează fondul (lăsând deoparte, deocamdată, orice discurs legat de metodă), de aceea pot, cel puţin ca exerciţiu (de metodă?), să îmi propun o atitudine la nivel formal.

Felul practic în care aş putea face acest lucru ar fi o oarecare schimbare de autopercepţie; alta, da. Să presupun, de pildă, că la sfârşitul unei zile trebuie să închei un ciclu. Să mă gândesc la mine ca la un emerobiot, un soi de e(fe)mer(o)id(ă).

[să mă găsesc, adică, acolo, la celălalt capăt al registrului propriu, privind înapoi spre durabilitate]

Published in: on marți, 15 august 2006 at 1:03  Lasă un comentariu  
Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 103 alți urmăritori