carnetul verde – spoiler

jurnal de vacanță la malul mării

dar și

poemul de sâmbătă – 6

Aproape de amurg, el era încă acolo, nemișcat în scaunul lui de pescar, cu privirea fixă.

Sau poate că nu, doar trupul lui abandonat la un pas depărtare de urmele lăsate de valuri pe nisipul ud, trupul în care cu ani în urmă abandonase oricum să mai trăiască. Amurg.

Marea nu este doar o falie, dar pe marginea ei rămăsese să se plimbe, gustând din când în când dulcele vertij al golului. Recita în gând…

poemul de sâmbătă – 5

Greşirea cerului

Nichita Stănescu

(din volumul “Epica Magna”, 1978)

Zburau vulturii întorşi pe spate
şi cu gheara întoarsă în sus
ca pe nişte miei să fure,
steaua cu lumină ondulată;

Ca pe nişte miei să fure de sus
lumina ochilor mei.

Zburau vulturii întorşi
şi pe spate prin cer
spinările lor coborâseră jos
şi se ştergeau de sternul meu.

Cer le era trupul meu de carne,
pământul le era lumina aceea
de sus a ochilor mei.

poemul de sâmbătă – 4*

poem pe banca din parcul azilului

cei patru pereți ai corpului meu
unduie acum nesiguranța cuprinderii de sine
sub distorsiunea unui zbor bănuit de egretă
din sectorul de est

degetul întinde tușa de cretă
pe tabla murdară semnele-n stol
își diluează izul de palimpsest
dar sub estompă cerul încă silabisește nori
mari vălătuci de vată
buni de pus pe rana deschisă
a suprapopulării cu mine
absorb panica asta hemoragică de preaumplere cu gol

dacă silabele sunt toate la locul lor
în cartușieră
și-n ecouri rânduite stau diviziunile semitonului
de ce dor
și de unde mai curge așa pe tâmple
angoasa asta umedă și rece
peste care-o fașă deșirată
roată
la nesfârșit petrece
caruselul plutonului?

* nota editorului: poemul de sâmbătă ajunge să fie publicat cu predilecție miercurea în aceste pagini ale arhitectului rătăcit

poemul de sâmbătă – 3

Sonnet

CXXX

William Shakespeare

My mistress’ eyes are nothing like the sun;
Coral is far more red, than her lips red:
If snow be white, why then her breasts are dun;
If hairs be wires, black wires grow on her head.

I have seen roses damask’d, red and white,
But no such roses see I in her cheeks;
And in some perfumes is there more delight
Than in the breath that from my mistress reeks.

I love to hear her speak, yet well I know
That music hath a far more pleasing sound:
I grant I never saw a goddess go,–
My mistress, when she walks, treads on the ground:

And yet by heaven, I think my love as rare,
As any she belied with false compare.

… or listen to it, if you like*.

poemul de sâmbătă – 2

sau

Rondul de Noapte 3

. . : : notă din partea editorului:

astăzi este miercuri, arhitectule!

. . : : mă aflam:

pe malul lacului pe unde rătăcea uneori sarmatul

. . : : era:

puțin după miezul nopții

poemul de sâmbătă – 1

Am văzut mai întâi la White Noise, mi-a plăcut mult ideea și mi-am propus să o preiau imediat (lucru dificil pentru mine, pentru că am reacții lente aici și scriu greu, am demonstrat). Apoi, am regăsit-o și la Caligraf (un blog de dată foarte recentă care m-a captivat de la început) și am înțeles că totul a pornit de la Luiza, cu o lună în urmă. Astăzi, am găsit un poem (de fapt mai mult decât atât) și la Puck, așa că m-am hotărât să pornesc și eu seria Poemelor de Sâmbătă cu un Sonet al lui Michelangelo*.