carnetul brun – 9: concert baroc

sau

manual ilustrat de trecut strada – 23

(pagini pierdute din Manual, recuperate și păstrate acum în Carnetul Brun)

Nu am fost la concertul baroc.

Nici nu am aflat despre el decât după câteva zile, n-aș fi avut cum să ajung, străzile sunt și așa aglomerate, în-guste, în-chise, în-reparații, în-tortocheate, aş fi rămas din nou prizonier în-lăuntrul lor, aș fi desenat din ochi volute pe casele din cartierul vechi ca atunci când întârziam la școală, vrejuri negre pe porțile năpădite de iederă și ove pe genunchii trecătoarelor; cum să ajung la concert? În plus, vocea mea interioară nu mai răzbate sau lucrurile nu se mai scriu după dictare; nu-se-mai-scriu-punct.

(Nici jurnalul ăsta nu se mai scrie, nu vezi?)

le café au coin

sau

manual ilustrat de trecut strada – 22

La seule chose qui me monte ces derniers matins, dans le seul endroit ouvert à cette heure-ci.

Accoudé au zinc, je regarde à travers les vapeurs du café et la vitrine saure les voitures en passant au long de la ruelle en vol métallique oxydé dans la rosée du matin; je choisis, des taches passagères, tous les bruns et je les brunis en prenant une longue seconde pour chacun à part, surtout les rougeâtres, mais les jaunissants aussi. Ayant déjà salis mes mains, je joue un peu avec le paysage au fond et, sans laver les doigts encore, je lui téléphone.

lentile

sau

manual ilustrat de trecut strada – 21

Esenţa mişcării este un joc de menghine.

Toate scenele care se desfăşoară acum în faţa mea sunt o iluzie dinamică răsturnată la trecerea prin strâmtoarea lentilelor iar creierul cu menghinele lui circumvolutive de maşină machiavelică macină deja încet tot ce curge prin pâlnia cambrată voluptos a ochiului magic.

revelator

sau

manual ilustrat de trecut strada – 20

Locurile acestea nu existau înainte ca mâinile ei să le atingă. Colinele acelea nu erau acolo înainte ca degetele ei, desprinse din valurile părului odată cu vântul, să le deseneze în treacăt peste orizont, să aşeze pesajul la loc în matcă şi explozia îngheţată a florilor albe pe ramurile vişinului din copilăria mea.

pagina a treia

A fost atunci forma ei de a ma opri din drum; putin ingenua, nu foarte originala, fermecatoare pentru o clipa si, in orice caz, convingatoare; nu stiu daca doar pentru ca ma strambasem la Gazeta sporturilor sau pentru ca si de data asta paream sa nu am suficiente alternative, situatie in genere demna de mila daca e privita din afara dar atat de confortabila in fapt, daca nu distructiva.

Fasciculul in care invelea cartea era complet strain de context, macar de un lucru eram sigur, nu il mai vazusem la chioscul de ziare; mi se intampla des sa-mi las siguranta sa cada asupra unor lucruri nesigure cu zgomotul sec al verdictului inoportun in cochetaria unduirii comode a unei incertitudini perpetue si ubicue. Degetele ei lungi, subtiri si albe se jucau peste randurile tiparite ca pe clapele negre ale unui pian bland, scurs peste maneca rosie a hainei, definitiv domesticit, docil, impacat cu sine in tacere; si totusi ceva auzeam, pentru ca bemolii ma urmareau deja obsesiv dinainte sa remarc degetele.

Cartea era piesa forte, stia cumva ca nu voi trece de primele pagini ale revistei, parul ravasit si privirea focalizand mereu undeva in spatele consistentei lucrurilor cred ca m-au tradat intotdeauna. Dar inca nu stiam ca imi pregatea in ascuns ca pe o capcana articolul de la pagina trei, unde avea degetul strecurat inainte sa il lase sa se joace langa celelalte pe claviatura dantelata a revistei.

La prima vedere, subiectul articolului nu m-ar fi lasat in nici un caz sa trec de primul paragraf si evident ca ea avea nevoie de un zambet complice pentru a ma convinge sa citesc mai mult; de fapt, nu subiectul articolului, ci titlul lui, subiectul declarat, eticheta de convenienta lipita stramb pe usa de la intrare – da, inca imi mai amintesc de asta – era diversiunea care m-ar fi putut indeparta de acea forma de privire pierduta, condensata pe peretele alb si rece al paginii a treia sub forma unui roi de litere negre povestind despre mine.

Revista a inceput apoi sa se subtieze, ajunsese un fascicul timid ca o gazeta de liceu ilustrata, apoi ca o foaie volanta. Nimic dincolo de pagina trei. Nimic inainte de asta.

A fost forma ei de a ma opri din drum acum si de a-mi turna, prin palniile degetelor ei dansand o nocturna pe un pian mut, ezitarile prezentului in cateva cuvinte crescute pe un taram strain ca un alt trup sau o istorie diferita din propriul meu trecut.

Nici un cuvant despre carte; fruntea rece imi asuda mir.

[editat si publicat de pe PDA]

“lacul” – galeria din pod

sau

manual ilustrat de trecut strada – 18

. . . : : aici:

trei ferestre către galeria din podul cu amintiri*

spre galerie

sau

manual ilustrat de trecut strada – 17

 

. . . : : privesc:

câteva fotografii de pe malul lacului

. . . : : ascult:

concertele pentru chitară de Vivaldi, o audiţie pe care o aşteptam de câteva zile

. . . : : beau:

un ceai din fructe de pădure, foarte parfumat, îndulcit cu miere (firesc)

 

M-am pierdut astăzi puţin prin galeria care duce în pod; de fapt mă ascundeam pe acolo de musafiri, de treburi şi de temeri. Pe peretele de paiantă am atârnat în grabă una din fotografiile pe care le-am făcut în plimbarea de pe malul lacului.

 

 

ruliu

sau

manual ilustrat de trecut strada – 16

 

. . : : în pod,

peretele de paiantă cu amintiri prăfuite

 

statui

sau

manual ilustrat de trecut strada – 15

 

. . . : : planşa XXX.a:

. . . : : statui : : . . .

 

. . . : : planşa XXX.b:

. . . : : detalii statui : : . . .

 

subteran (3)*

sau

manual ilustrat de trecut strada – 14

cobor în galerie. zumzetul neoanelor, pe care acum nu-l aud, doar îl văd, virează totul în albastru. e bine, mă gândesc, îmbătrâneşte universul mai greu dacă îi suprascriem migraţia bathocromică.

peretele metalic şi rece se întinde până departe – nu îl pot cuprinde cu privirea – şi împarte lumea în două.

(de câte ori se împarte lumea în două eu am o strângere de inimă şi o problemă de opţiune, chiar dacă nimeni nu mă întreabă nimic.)

Ramificaţii

sau

manual ilustrat de trecut strada – 13*

sau

sârma ghimpată

de pe gardul de piatră

 

(spusele cvasi-prozodice: )

Ştăbimea, tenebroasă, absoarbe lumină şi tutun dinapoia zidurilor oarbe şi surde din găvanele cărora scuipă coji de ghioc aghiotanţii pleşuvi purtându-şi la subsuară, făcuţi sul, puii lor cu ciocurile coroiate de mici; peste zidurile acestea, aşa oarbe şi surde cum sunt, atârnă însă nişte împletituri subţiri în mrejele cărora sunt prinse o mulţime de ochi şi urechi despre care unii spun că sunt fără de simţuri, alţii că nu.

Ploaie

sau

manual ilustrat de trecut strada – 12

 

într-una din serile trecute

 

Ce-i cu ploaia asta?

Din restul de la cărţi mi-am cumpărat două bilete de troleibuz, dar uitasem că troleibuzul bate ploaia: după o staţie am cedat, am coborât şi am pornit mai departe pe jos.

În Piata Rosetti mirosea a motani în călduri şi bărbaţi după prea multă bere (nu neapărat în ordinea asta), a ziduri ude, a haine şi mobile vechi lăsate prea mult timp să putrezească în umezeală, a ciorbă grasă, fum de ţigară şi de eşapament (hotărât, în ordinea asta*), a nervi întinşi, sfârâind între cutiile de metal în care se plimbau oamenii şi, surprinzător, rămăsese loc să miroasă şi a ploaie.

Caietul Leonardo

sau

manual ilustrat de trecut strada – 11

extras din noul meu jurnal pe hârtie,

“Caietul Leonardo”

notă: a fost a doua oară când am ieşit în oraş cu Caietul Leonardo (doar noi doi)

 

M-am aşezat în parc pe una din băncile mele preferate. În viitorul apropiat, când se vor putea face rezervări on-line pentru locuri pe băncile din parc, am să-mi fac un widget pentru desktop care să-mi indice statutul regimului de ocupare şi al rezervărilor pentru banca asta; deocamdată m-am bucurat că am găsit-o liberă.

- Roxiiii!!! Vinooo, că e gata tocăniţa de peşte!

Stă lângă soclul statuii şi se vede că pregăteşte ceva pe el, are o figură preocupată şi mâinile muncesc întruna pe blatul de piatră al micii ei bucătării în aer liber, cred că e ca o bucătărie de vară (cam cum avea bunica în spatele casei) în miez de iarnă, cea mai călduroasă iarnă din ultima vreme.

- Rooxiiiiii!!! Vinoo, că e gata tocăniţa de peeeşteeee!!!

Evident, Roxi nu se grăbeşte, e sătulă, are altă treabă sau pur şi simplu nu există nici o Roxi.

Bunica-remote-control stă pe o bancă de lângă mine, cu mâinile încrucişate pe piept. Îi spune lui Andrei (cel mic, nepotul, de vreo cinci sau şase ani):

antena rescrisă

sau

manual ilustrat de trecut strada – 10

Mi-au furat iar antena de la maşină în dimineaţa asta chilugă, mi-au retezat-o şi mi-au lăsat maşina cheală. Eram sigur că am mai scris despre asta dar nu reuşesc să găsesc unde, aşa că voi rescrie totul de la început.

Trupe de desant au debarcat din remorcile tractoarelor, batalionul de motorizate cuprindea macarale, nacele telescopice şi berbeci uriaşi, la capete cu drujbe zumzăitoare în braţe păroase articulate direct pe câteva interjecţii. Teii înalţii, bătrâni, cu nişte coroane imense au rămas ciuntiţi la sfârşitul unui episod schilod dintr-un film cu scenariu prost, apocaliptic. Praful s-a ales din bruma noastră de noţiuni echilibrate despre natura imediată.

După episodul ăsta a trebuit să mă ascund o vreme de indivizi suspecţi, voluntari şi violenţi care pândeau, cu maşini de tuns electrice, prin holuri şi pe la colţurile blocurilor, ca să îi radă în cap pe trecători.

Peisajul depinde fragil de colecţii întregi de detalii; când colecţiile sunt trunchiate, nimic nu mai e ca înainte.

Ştii că te duci seara să te odihneşti puţin, scufunzi totul treptat în întuneric, dar dimineaţa soarele nu mai e acolo unde – sau aşa cum – l-ai lăsat, copacii sunt drepţi şi despuiaţi ca nişte cadeţi la înrolare, păsările nu mai cântă ci sună a obuze, îţi vine să te arunci pe burtă când le auzi şi iţi dai seama că este imposibil să mai reconstitui ceva, umblii cu tălpile înfăşate, calci pe cioburi. Casant. Fragil şi ireversibil cadrul ăsta. Mă întorc să schiţez naturi moarte, caietul de desen este pe scaunul aplecat într-o parte şi plutind în derivă.

Astăzi – dimineaţă chilugă – mi-au furat iar antena de la maşină.

cum le văd când nu le văd

sau

manual ilustrat de trecut strada – 9

1.

Mi-au furat iar antena de la maşină.

O bună audiţie a oricărui post de radio în maşină anulează diferenţele de emisie într-un echilibru confortabil dar indiferent. Indiferenţa, chiar confortabilă, începe să mă rănească. Nu, nu au făcut bine că mi-au furat antena; într-un sens, aspectul mă deranjează.

Fără antenă însă, peisajul se modelează sonor mai puternic, umbrele sonice conturează spaţiul mai bine, clădirile înalte între care semnalul radio se pierde apar şi mai masive, ele obturează soarele şi celelalte vibraţii în acelaşi timp; circul prin străzi înguste şi ecranate iar rezonanţa lor, eliberată de prezenţe ondulatorii parazite (în acest context termenul capătă alte valenţe şi se eliberează de conotaţii peiorative), pune altfel în valoare evenimentele imediate, detaliile locale trăiesc o altă viaţă a formelor nesolarizate, fără contraste puternice, zgomotul străzii e doar zgomotul străzii, fără zgomotele celorlate străzi, cum, pe de altă parte, pieţele largi sunt pline concomitent de lumină şi sunet.

La fel mi-am dat seama că am ajuns să cunosc locurile înguste în care semnalul telefonului mobil se pierde şi pe care le percep ca pe nişte falii sau chei strâmte prin care mă strecor înghesuit în masa de vehicule ca într-un râu greoi de lavă rece.

subteran (2)

sau

manual ilustrat de trecut strada – 8

zilele trecute*

Avea nişte pantaloni mai roşii decât un foc de armă şi stătea mai crăcănată decât oricare bărbat din metrou, din cauza asta ocupa două locuri, chiar cele de lângă uşile din faţa mea, dar nu părea să-şi facă probleme.

subteran

sau

manual ilustrat de trecut strada – 7

mijlocul lui octombrie*

Poartă ghete de baschet albe, decorate pe glezne cu un cap solarizat de fată blondă şi legate cu şireturi roz, are ciorapi fini de culoarea pielii şi o fustă verde închis bufantă, iar peste toate o haină sobră, cu linii simple, bătrâneşti, maro închis. Este tânără, are o figură atrăgătoare, frumos trasată, stă aşezată pe o banchetă în faţa mea în metrou şi citeşte foarte atentă, încordată chiar, “Totul despre sex”, carte pe care a scos-o dintr-o pungă de hârtie imprimată McDonalds.

Lângă mine, o blondă îmbrăcată în roz, ca pentru discotecă, cu buricul la vedere, vociferează alert, în cascade acute de curcă şi puţin în falset, povestindu-i fără întrerupere ceva partenerului ei îmbrăcat ca pentru stadion.

Aerul irespirabil are ceva dintr-un cuib de reptilă.

pătratul cu trei laturi

(three-edges square)

sau

manual ilustrat de trecut strada – 6

Am găsit o bancă unde soarele ajunge totuşi peste coroanele arborilor mici din faţă şi pe sub coroanele mestecenilor bătrâni din spate. Lumina se sparge în pete calde lângă picioarele mele, unde aleea fărâmiţată în pietre mici se stinge în umbra nisipului.

manual ilustrat de trecut strada – 5

fără urmbre*

Nu ne vorbim, nu ne atingem, nu ne cunoaştem, nu facem valuri şi nu lăsăm umbre. Plutim cu toţii la suprafaţă şi nu ştim ce se află în adâncuri.

Cu câteva reflexe de interpretare tot m-am înarmat, de exemplu pentru aisberguri răstorn proporţia, pentru muzică răstorn acordurile, pentru forme în general răstorn imaginea şi ochiul meu (se spune că) face asta în permanenţă fără să îmi mai dea seama.

Acum însă mă aflu răsturnat în stradă într-o lumină gri şi mă plimb printre periscoape.

* nu este o greşeală, este o rezonanţă anagramatică explicită

manual ilustrat de trecut strada – 4

În dimineaţa asta în care soarele tăvălit în lungul străzilor, printre casele vechi îmbrăcate în iederă, arde în flăcări roşii încremenite fără vânt în coroanele copacilor iar eu mă strecor printre fire de funigei cu sacul în spate, simt nevoia să mă îmbrac în albastru pepit.

 

 

Nu am mai lucrat nimic în ultimele zile şi aş fi vrut să încep un nou text aici pe care să îl numesc “pagini intenţionat lăsate albe”.