carnetul brun – 12
jurnal de călătorie între dealuri
sau
după melci – 2
dedic pagina aceasta celei mai tinere cititoare de pe aici (căreia încă îi datorez un răspuns), Miruna
Nu ne-am despărțit de multă vreme, așa că acum știam unde ne puteam întâlni. După ploaie am urcat din nou pe genunchiul de pământ, ei porniseră deja, cochiliile lor hipnotice luminau în aerul proaspăt dintre frunze, globuri oculare exoftalmice calcifiate răsucind pe apex un fir de pământ ars, unul de vată de calcar, unul de paie uscate, altul de vată de zahăr…
carnetul brun – 5
jurnal de călătorie între dealuri
5. album
Am lăsat împrăștiate pe jos o mulțime de cărți, coperțile lor deschise lăsau să zboare libere imagini fluturând prin cameră polifonii în culori aprinse de pământuri arse. Biblioteca și-a lăsat la rândul ei coperțile să-i alunece de pe umeri, cărțile pluteau între ante iar pereții îi purtau mantia albă prin camerele care se desfăceau rând pe rând. Am risipit în trecere aburul peretelui de care mai atârna încă o fotografie învechită și am pornit pe străzile orașului
cu privirea în zbor
și memoria la pas pe străzile pavate și prin piațetele animate de trecători.
Adăugat mai târziu în carnetul brun, înrămat într-un passepartout și atârnat pe peretele galeriei spre mansardă: Porumbel în piațetă, schiță
sânge de iarbă
sau
Rondul de Dimineață
. . : : mă aflu:
pe terasa dinspre răsărit unde casele și norii ascund deja soarele de dimineață
. . : : beau:
un ceai Mate Green
. . : : miros:
acum cerneala proaspătă pe caietul deschis la o pagină virgină aleasă la întâmplare, și aceasta cu mirosul ei, totul sub o palidă adiere cu iz de pește
. . : : gust:
sărat pe buze
În parcul de sub ulmi au cosit iarba.
Aerul încărcat de sare urcând dinspre Lac scotea aroma din iarba încă sângerândă culcată la pământ, nările mi se treziseră la amintirea vremurilor în care îmi făceam colibă din fânul proaspăt cosit și îmi fremătau în aerul încărcat de savoare.
Mai jos, lângă Lac, aproape de felinarul alb al debarcaderului, am găsit primii maci înfloriți, de-abia spărgând bobocii, cu petalele sângerii încă fragede. Opiumul trăgea la mal toată seva depărtărilor de dincolo de orizontul unde lacul devenea cer în spatele sprâncenei palide și subțiri a pădurii.
Paște fericit tuturor ortodocșilor!
”lumânări în catedrală”
Parcul Herăstrău, în plimbările de primăvară, aprilie 2007.
© arhitectul.wordpress.com, 2009
Inspirat de felicitarea lui Puck
rondul de prânz
Îi țineam capul în palme, o mângâiam pe frunte, apoi mi-am coborât palma peste ochii ei, culcându-i pleoapele obosite și împerechindu-i genele. Înainte să o fure somnul, fără să își dea seama, i-am furat eu ochii și i-am ascuns în palmă. Ea a rămas dormind în mirosul primăverii care se strecura în oraș, eu am plecat cu ochii ei închiși în podul palmei să privesc locurile așa cum le-ar fi văzut ea.
primele – 2
Mi-am luat ninsoarea de aici, din paginile mele, toată câtă a nins lângă mine în zilele trecute şi eu am tăcut, am umplut cu ea câţiva saci goliţi de sărbători în josul hornurilor, către picioarele brazilor împodobiţi şi am urcat pe ţipătul gri al păsărilor de dimineaţă până pe cerul neted, de piatră, fără întâmplare şi fără podoabă, greu de o lumină tăcută, şi am tot urcat până în tăria lui de unde, sunând din trei clopote surde, am răsturnat desagii cu fulgi, să ningă!
Aşa am început şi
prima ninsoare din an
Fulgii sunt cei pe care i-am meşteşugit pe clopotele din care am sunat să urez Crăciun fericit, se văd aici, pe frunzele încă verzi, unde i-am lăsat să cadă lin şi să-mi odihnească puţin gândurile.
Sub streaşină am ameţit privindu-i. Stele cât bondarii, albe şi reci, adunate în crisalide pe frunzele unde emerobioţii îşi dorm liniştile dintre zilele cât de încă o viaţă .
doar două momente
scrisoare pierdută demult printre dealurile amintirilor din călătorie
(foaie regăsită în caietul Moleskine, la un ceai Rooibos)
1.
Dimineaţa să priveşti galben, mult galben, un galben copt, ardent, saturat, mustind de lumină.
Să umpli pentru asta un câmp de floarea-soarelui la care să te uiţi dinspre răsărit, să vezi toate pălăriile de cadmiu topit întoarse spre tine (te poţi gândi pentru o vreme că sunt chiar spre tine întoarse), aprinzându-ţi retina împotriva voinţei tale, împotriva contracţiilor antigenezice ale irisului.
lentile
sau
manual ilustrat de trecut strada – 21
Esenţa mişcării este un joc de menghine.
Toate scenele care se desfăşoară acum în faţa mea sunt o iluzie dinamică răsturnată la trecerea prin strâmtoarea lentilelor iar creierul cu menghinele lui circumvolutive de maşină machiavelică macină deja încet tot ce curge prin pâlnia cambrată voluptos a ochiului magic.
“lacul” – galeria din pod
spre galerie
sau
manual ilustrat de trecut strada – 17
. . . : : privesc:
câteva fotografii de pe malul lacului
. . . : : ascult:
concertele pentru chitară de Vivaldi, o audiţie pe care o aşteptam de câteva zile
. . . : : beau:
un ceai din fructe de pădure, foarte parfumat, îndulcit cu miere (firesc)
M-am pierdut astăzi puţin prin galeria care duce în pod; de fapt mă ascundeam pe acolo de musafiri, de treburi şi de temeri. Pe peretele de paiantă am atârnat în grabă una din fotografiile pe care le-am făcut în plimbarea de pe malul lacului.
ruliu
sau
manual ilustrat de trecut strada – 16
. . : : în pod,
peretele de paiantă cu amintiri prăfuite
