terasa dinspre curtea din spate
sau
cafeaua de dimineaţă – 6
Într-un univers ego-centrat, cântecul din zori al păsărilor îl auzi undeva spre miazănoapte.
E firesc, pentru că înspre partea aceea de univers se adună toate semnele, de început şi de sfârşit, ale nopţii. Ştiu cumva că pretutindeni în jurul meu sunt păsări cântătoare şi că dimineaţa răsună amplu și rotund în urechea cuprinzătoare a lumii, dar urechea mea, înfiptă în vârful lujerului firav al buricului lumii mele, aude cel mai bine dimineaţa păsările dinspre miazănoapte.
sarmatul
Priveam în fiecare dimineață de pe malul abrupt lumea pe care o știam ascunsă undeva în adâncuri. Bolta se surpase însă şi acum rămăsese doar un peisaj dezolant, o vale pustie, o căldare arsă de soare, coclită pământiu şi abandonată. Urma apelor desena o pată de mâl în care câteva păsări rătăcite îşi astâmpărau câteodată zborul.
primele – 2
Mi-am luat ninsoarea de aici, din paginile mele, toată câtă a nins lângă mine în zilele trecute şi eu am tăcut, am umplut cu ea câţiva saci goliţi de sărbători în josul hornurilor, către picioarele brazilor împodobiţi şi am urcat pe ţipătul gri al păsărilor de dimineaţă până pe cerul neted, de piatră, fără întâmplare şi fără podoabă, greu de o lumină tăcută, şi am tot urcat până în tăria lui de unde, sunând din trei clopote surde, am răsturnat desagii cu fulgi, să ningă!
Aşa am început şi
prima ninsoare din an
Fulgii sunt cei pe care i-am meşteşugit pe clopotele din care am sunat să urez Crăciun fericit, se văd aici, pe frunzele încă verzi, unde i-am lăsat să cadă lin şi să-mi odihnească puţin gândurile.
Sub streaşină am ameţit privindu-i. Stele cât bondarii, albe şi reci, adunate în crisalide pe frunzele unde emerobioţii îşi dorm liniştile dintre zilele cât de încă o viaţă .
primele
Iată cu ce mi-am început anul:
prima cafea din anul acesta, cu hayl şi miere, ca de obicei, în ceaşca mea albă:
primele ecrane de computer pe care le-am văzut, routerul şi notebook-ul:
primul CD ascultat, Katia Skanavi interpretând Chopin şi Liszt:
