salcie

sau

draWalking – 16

Duminică după-amiază, în parc. Am plecat cu mapa mare de desen, cărbunii și pastelurile și m-am oprit undeva, la malul lacului în lumina caldă a soarelui coborând spre apus.

studiu salcie, detaliu, pastel uscat brun pe hârtie Tiziano de la Fabriano, 160 g/mp, 40 x 28 cm

carnetul verde – spoiler

jurnal de vacanță la malul mării

dar și

poemul de sâmbătă – 6

Aproape de amurg, el era încă acolo, nemișcat în scaunul lui de pescar, cu privirea fixă.

Sau poate că nu, doar trupul lui abandonat la un pas depărtare de urmele lăsate de valuri pe nisipul ud, trupul în care cu ani în urmă abandonase oricum să mai trăiască. Amurg.

Marea nu este doar o falie, dar pe marginea ei rămăsese să se plimbe, gustând din când în când dulcele vertij al golului. Recita în gând…

carnetul brun – 14

jurnal de călătorie între dealuri

.

”la négresse blonde”

Carnetul de schițe, cumpărat dintr-o librărie de artă din Montmartre, a așteptat multă vreme într-un raft înainte să îl iau cu mine în călătoriile dintre dealuri. La începutul primei călătorii, atunci când mi-am amintit de el, avea uitată între paginile lui o singură schiță de care mi-am amintit când am început din nou să desenez personaje citind.

prima pagină din Carnetul Brun:

cahiers parisiens

La lumière coulait en vagues sur les formes vagues de l’après-midi. Le métro était vaguement plein; je distinguais quelques personnages autour de moi, mais les autres se mélangeaient maintenant avec le train, les banquettes, les paysages passagers des banlieues parisiennes, les images collées contre les murs, les scènes gelées dans un instant estompé en vitesse dans les vitrines de la voiture-ni-lit-mi-salon.

Elle lit vraiment son livre, le voyageur est allongé dans son lit près d’elle, l’autre par terre,  mais la terre glisse toujours en vitesse, vallées et collines douces, et se cache derrière les vitrines. Elle se cache ses origines derrière les couleurs des cheveux. Je l’ai vue du premier moment, assise à la fenêtre, le soleil mitraillant son visage à travers les couronnes des arbres, et du premier moment elle m’a rappelé l’œuvre de Brancusi. Je sors de mon sac mon cahier vierge en couvertures (une sorte de contr’ouverture) dures et le fusain…

J’ai déjà des signes sur papier, le trouvère a des insignes sur l’épaule, je retrouve à la fin mon chemin.

La lumière sort toujours d’une mitrailleuse à bande d’arbres. Je glisse mon cahier dans mon sac, le sac sur mon dos, mon dos contre la porte, la porte au long du mur, le mur au long de la voie ferrée, plus loin, de plus en plus loin de moi.

carnetul brun – 16

jurnal de călătorie între dealuri

sau

cafeaua de dimineaţă – 9

Aceeași terasă cu podeaua de lemn rămasă acum în urmă în spatele dealurilor, arșiță, un soare pătrunzător, câteva personaje lăsându-și polenul de grafit sub fixativul Caietului Brun – fluturi în insectarul cu coperți cartonate peste care așez… – …, un braț de spice adunate din drum, un portret, un strat de fixativ, o foaie cu un alt portret, alt strat de fixativ, o foaie cu câteva cuvinte nescrise, dar așteptând să se nască acolo, un strat de fixativ, alte două coperți goale. Personajele părăsesc scena și piesa începe.

djinn-tonic

Cafeaua era gata cu ceva timp înainte ca soarele să apară deasupra orizontului; la jumătatea ceștii, razele lui se culcaseră deja pe biroul meu scufundat adânc între pereții albi, aprinzând lemnul roșiatic. Spre prânz, eram deja în oraș, terminasem tot ce îmi propusesem pentru dimineață și mă simțeam bine, în sfârșit, bine; noaptea dormită pe furiș, ca de obicei, și nu pe de-a-ntregul, rămăsese în urmă.

Am vrut să-mi fac un cadou, știam și ce anume, așa că am intrat în librăria de artă și mi-am ales un pastel verde, o cretă mai uscată decât cea sepia cumpărată acum câteva zile (am fost iar între dealuri, cred că voi continua Carnetul Brun) și am plecat spre piațeta cu fântână să desenez.

întâlnire

sau

manual ilustrat de trecut strada – 24

Camera asta se închide în spatele meu cu un sertar mare, așezat în picioare și zugrăvit în alb în care este închisă o poveste cu doi oameni, el are vocea blândă, ea e înaltă, cuvintele nu le disting și nici nu încerc, ascult doar muzica ștearsă a glasurilor împletite, altfel liniștea își înfunda pumnii deja în urechile mele și lăsasem oricum întunericul nopții să-mi aprindă scântei de vise sub pleoape. Să nu aud – ce pereți subțiri au sertarele astea! – să nu văd nimic și să tac.

Pot să trec peste întrebările esențiale de astăzi? Asta este una dintre ele.

dimineață de ghindă

Ploaia calmă ascute culorile în jurul lacului gri.

Parchetul de stejar își plimbă fladerul în lungul trupului meu, îl simt cum stau așa, întins pe jos, acolo unde lumina dimineții încălzește verdele ascuns în lemnul bine șlefuit, așternut peste pământul prelung al camerei sau învelind grafitul creionului. Cresc ghinde din lemnul pe care stau întins, ai dreptate, iar frunzele își lipesc de mine palmele lor ude; și calde. Ghindele sunt încă verzi, am așezat trei dintre ele în palma deschisă a frunzei în care-mi ghicesc ziua; drum de dimineață, o dimineață de ghindă.

Niciodată până astăzi nu mi-am privit creioanele așa: brunul de ghindă, aprins, verdele crud dar puțin ars de uscăciunea verii, amândouă urcând din seva stejarului întins dintotdeauna la picioarele mele și îngreunate de umbra grafitului înfășurat în lemn încă mirosind a pădure umedă.

carnetul brun – 11

jurnal de călătorie între dealuri

sau

r-ăst-timp

1. scaunul din grădină

În fiecare grădină, așez câte un scaun. Bunica îl lăsa de obicei în bucătăria de vară, dar, după o vreme în care nu l-a mai găsit, a adus altul din pod, știa că îl tot uitam în lanul de porumb, sub nucul cel mare, unde stăteam să scriu sau să desenez până când mă striga la masă prin foșnetul de păpușoi; bunicul îl cioplise din câteva lemne de foc rămase într-o primăvară timpurie.

Din prima zi a călătoriei, găsisem o altă grădină și un alt scaun; masa nu era gata încă, așa că am rămas, cu caietul de schițe sub braț, privind câteva frunze de liliac care creșteau peste scândurile arse de soare ale gardului vechi. Aș fi vrut să pot atârna în galeria mea mirosul lemnului uscat, încins în lumina de după-amiază; îl port cu mine încă.

carnetul brun – 7

jurnal de călătorie între dealuri

sau

cafeaua de dimineaţă – 7

Terasă cu podeaua de lemn, foşnetul copacilor în apropiere, soarele dimineţii aurind mierea care curge greu în ceaşca de cafea. aerul proaspăt coborând de pe dealuri. Turla bisericii străpunge norii dintre coroanele verzi, curbele lor moi pe o parte, curbele dealurilor în spate sub curbele norilor. Respir.

Deschid la întâmplare Caietul Brun şi las praful de sepia să depună umbre, păstrez liniile peisajului odată cu gustul cafelei şi al aerului din dimineaţa asta. Nu scriu nimic. Nu vreau cuvinte, le-am lăsat undeva în urmă. Iau cu mine şi o ultimă imagine a paginii, trei frunze de sub copacii pe care i-am desenat apoi fixez schiţa, o leg de un nor călător şi o trimit spre galerie.

draWalking 4

(pe malul lacului)

Cei doi se țineau de mână, întinși în sofaua cu zbaturi, legănați ușor de valurile care se întețeau odată cu vântul dinspre miazănoapte. Ea își lăsase o mână să-i alunece în apă, el în părul ei. Valuri. M-am așezat pe mal să îi privesc, aerul umed îmi desfăcea nările și îmi ramifica săruri în plămâni.

Înainte să alunec spre apă am pornit-o mai sus pe alei. Doi băieți cântau muzică din Anzi, vântul bâtea și mai tare. Simțeam încă furnicături în palmă din seara de ieri, aproape că uitasem de ele, dar vroiam să-mi las poignet-ul să caute vibrația centrului de greutate al urmelor pe care le lăsam pe hârtie.

carnetul brun – 5

jurnal de călătorie între dealuri

5. album

Am lăsat împrăștiate pe jos o mulțime de cărți, coperțile lor deschise lăsau să zboare libere imagini fluturând prin cameră polifonii în culori aprinse de pământuri arse. Biblioteca și-a lăsat la rândul ei coperțile să-i alunece de pe umeri, cărțile pluteau între ante, iar pereții îi purtau mantia albă prin camerele care se desfăceau rând pe rând. Am risipit în trecere aburul peretelui de care mai atârna încă o fotografie învechită și am pornit pe străzile orașului

cu privirea în zbor

și memoria la pas pe străzile pavate și prin piațetele animate de trecători.

Adăugat mai târziu în carnetul brun, înrămat într-un passepartout și atârnat pe peretele galeriei spre mansardă: Porumbel în piațetă, schiță

carnetul brun – 4

jurnal de călătorie între dealuri

4. baroc

Fildeșul e un os.

Când am aflat asta, am făcut un mare efort ca să mă pot obișnui cu ideea. Toată inocența cu care priveam spre artă primise o lovitură sumbră și mineralul cu care începusem să mă obișnuiesc era inundat de un organic în descompunere.

Mă înfiora cu atât mai mult gândul că, atunci când cânți la pian sau clavecin, îți plimbi degetele pe o scară adormită, dar senzitivă, din lemne și oase, un relicvar ordonat și bine temperat, înflorit în epoca barocă.

carnetul brun – 3

jurnal de călătorie între dealuri

3. bestiar

Degetele s-au plimbat la început pe volumul de fildeș cu desenele lui Rembrandt, reproduse din Kunst Boecken. Am descoperit între pagini schițele cu lei de care uitasem; au trecut ani buni de când, împreună cu S.*, mă strecuram la Colecții Speciale să studiez după maeștri. Mi s-a făcut atât de dor, încât am luat cărbunele și caietul de schițe și m-am apucat de lucru. Desenam cu gândul la prietenii mei din Grădina Zoologică.

draWalking 3

. . : : locul: fântâna de la Universitate

. . : : atmosfera: Pablo la Madrid

. . : : materiale: bloc de desen Canson format A4

cu hârtie 100% reciclată, 160 g/m²;

creion Bruynzeel nuanță brun deschis

Notă către mine însumi: a trecut multă vreme de la ultimele desene publicate în seria aceasta începută cândva.

Aproape de fiecare dată când am nevoie de un nou început găsesc câte o soluție și aproape de fiecare dată mă opresc să îmi cumpăr un caiet nou sau un creion; nu chiar de fiecare dată, pentru că de obicei mă abțin, altfel nu aș mai avea loc de ele. Este o senzație despre care am mai scris și aceasta, în mintea mea, poartă un nume: sindromul ”Pablo la Madrid”.

Mi-am cumpărat și astăzi materiale noi de desen, apoi m-am oprit din nou în piațeta cu porumbei din fața vechii Școale de Arhitectură, în loc să intru în cafenea, și m-am așezat pentru câteva minute la soare pe o bancă să mă încălzesc și să schițez studente. Hârtia avea granulozitate puternică, poate prea puternică pentru niște crochiuri mici în creion, îmi lipseau pastelurile păstoase rătăcite undeva prin sertare, dar îmi lipsise vibrația hârtiei care îmi urca acum prin degete până în poignet altfel decât tensiunea de deasupra claviaturii sau vibrato-ul de pe coarda unui instrument nefretat și totuși destul de aproape.

După cele câteva minute adormeau în coșul de gunoi din spatele băncii, după ce se legănaseră în bătaia vântului, șpanuri din creionul meu și puțină pulbere brună, în buzunarul căptușit cu material de cameră obscură al rucsacului se odihnea ascuțitoarea lângă creionul englezesc cu flader de nuc, banca era din nou liberă, studentele își schimbaseră poziția iar eu, ceva mai linștit, mă prelingeam deja în umbra arsă a clădirii vechi.

draWalking 2

Am primit un nou carnet Moleskine, cu hârtie groasă pentru schiţe (îi mulţumesc din nou, aici!…); primele schiţe le-am făcut în tren.

1.

Femeia din faţa mea, aşezată pe bancheta din celălalt capăt al compartimentului, avea faţa supraimpresionată de lumina soarelui la apus; era una din scenele care ar fi aruncat o explozie de culoare pe o pânză a lui Monet, de data aceasta la apusul soarelui; da, aş fi putut să intitulez schiţa “Impressions. Coucher de soleil” (proportions gardées, quand-même!); umbra din locul în care eram eu aproape că îmi oferea confortul din spatele unui obiectiv montat pe o cutie obscură a fraţilor Lumière, dar nu soarele de pe faţa ei a fost ceea ce m-a impresionat cel mai mult în momentul acela, ci felul în care volumele încordate ale arcadelor ei lăsau să curgă prin fereastra trenului, în baia sângerie a apusului, orizontul.

draWalking 1*

Mi-am cumpărat din librăria de la Universitate un nou creion sepia şi un bloc de desen – Leonardo, bineînţeles – format de buzunar…

… cu care m-am oprit în piaţeta cu fântână de la Universitate, să desenez porumbei.