jurnal de vacanță la malul mării
dar și
poemul de sâmbătă – 6
Aproape de amurg, el era încă acolo, nemișcat în scaunul lui de pescar, cu privirea fixă.
Sau poate că nu, doar trupul lui abandonat la un pas depărtare de urmele lăsate de valuri pe nisipul ud, trupul în care cu ani în urmă abandonase oricum să mai trăiască. Amurg.
Marea nu este doar o falie, dar pe marginea ei rămăsese să se plimbe, gustând din când în când dulcele vertij al golului. Recita în gând…
