carnetul brun – 14

jurnal de călătorie între dealuri

.

”la négresse blonde”

Carnetul de schițe, cumpărat dintr-o librărie de artă din Montmartre, a așteptat multă vreme într-un raft înainte să îl iau cu mine în călătoriile dintre dealuri. La începutul primei călătorii, atunci când mi-am amintit de el, avea uitată între paginile lui o singură schiță de care mi-am amintit când am început din nou să desenez personaje citind.

prima pagină din Carnetul Brun:

cahiers parisiens

La lumière coulait en vagues sur les formes vagues de l’après-midi. Le métro était vaguement plein; je distinguais quelques personnages autour de moi, mais les autres se mélangeaient maintenant avec le train, les banquettes, les paysages passagers des banlieues parisiennes, les images collées contre les murs, les scènes gelées dans un instant estompé en vitesse dans les vitrines de la voiture-ni-lit-mi-salon.

Elle lit vraiment son livre, le voyageur est allongé dans son lit près d’elle, l’autre par terre,  mais la terre glisse toujours en vitesse, vallées et collines douces, et se cache derrière les vitrines. Elle se cache ses origines derrière les couleurs des cheveux. Je l’ai vue du premier moment, assise à la fenêtre, le soleil mitraillant son visage à travers les couronnes des arbres, et du premier moment elle m’a rappelé l’œuvre de Brancusi. Je sors de mon sac mon cahier vierge en couvertures (une sorte de contr’ouverture) dures et le fusain…

J’ai déjà des signes sur papier, le trouvère a des insignes sur l’épaule, je retrouve à la fin mon chemin.

La lumière sort toujours d’une mitrailleuse à bande d’arbres. Je glisse mon cahier dans mon sac, le sac sur mon dos, mon dos contre la porte, la porte au long du mur, le mur au long de la voie ferrée, plus loin, de plus en plus loin de moi.

carnetul brun – 13

jurnal de călătorie între dealuri

.

după ploaie

frunze…

carnetul brun – 12

jurnal de călătorie între dealuri

sau

după melci – 2

dedic pagina aceasta celei mai tinere cititoare de pe aici (căreia încă îi datorez un răspuns), Miruna

Nu ne-am despărțit de multă vreme, așa că acum știam unde ne puteam întâlni. După ploaie am urcat din nou pe genunchiul de pământ, ei porniseră deja, cochiliile lor hipnotice luminau în aerul proaspăt dintre frunze, globuri oculare exoftalmice calcifiate răsucind pe apex un fir de pământ ars, unul de vată de calcar, unul de paie uscate, altul de vată de zahăr…

carnetul brun – 16

jurnal de călătorie între dealuri

sau

cafeaua de dimineaţă – 9

Aceeași terasă cu podeaua de lemn rămasă acum în urmă în spatele dealurilor, arșiță, un soare pătrunzător, câteva personaje lăsându-și polenul de grafit sub fixativul Caietului Brun – fluturi în insectarul cu coperți cartonate peste care așez… – …, un braț de spice adunate din drum, un portret, un strat de fixativ, o foaie cu un alt portret, alt strat de fixativ, o foaie cu câteva cuvinte nescrise, dar așteptând să se nască acolo, un strat de fixativ, alte două coperți goale. Personajele părăsesc scena și piesa începe.

carnetul brun – 11

jurnal de călătorie între dealuri

sau

r-ăst-timp

1. scaunul din grădină

În fiecare grădină așez câte un scaun. Bunica îl lăsa de obicei în bucătăria de vară, dar după o vreme în care nu l-a mai găsit a adus altul din pod, știa că îl tot uitam în lanul de porumb, sub nucul cel mare, unde stăteam să scriu sau să desenez până când mă striga la masă prin foșnetul de păpușoi; bunicul îl cioplise din câteva lemne de foc rămase într-o primăvară timpurie.

Din prima zi a călătoriei găsisem o altă grădină și un alt scaun; masa nu era gata încă, așa că am rămas, cu caietul de schițe sub braț, privind câteva frunze de liliac care creșteau peste scândurile arse de soare ale gardului vechi. Aș fi vrut să pot atârna în galeria mea mirosul lemnului uscat, încins în lumina de după-amiază; îl port cu mine încă.

carnetul brun – 15

jurnal de călătorie între dealuri

sau

cafeaua de dimineaţă – 8

Pe terasa _mea_ cu fața spre răsărit soarele se joacă în ceașca _mea_ albă favorită și vântul de dimineață răsfoiește caietele _mele_ de schițe; senzația de revedere scapă accente de renaștere în cafeaua de dimineață, la întoarcerea dintr-o nouă călătorie între dealuri.

Tocmai când mă gândeam să închid Carnetul Brun după imaginile și povestirile – încă nescrise până la capăt nici acestea – din prima călătorie, mă trezesc cu carnetul deschis din întâmplare tocmai la ultimul desen, cel cu frunza de tei, și așa mă hotărăsc să merg mai departe*.

Iau caietul de schițe și cărbunele din nou, mă așez lângă petunii, așez peste pagina Carnetului Brun frunza de tei pe care am adus-o cu mine din călătorie, trag soarele mai aproape, la fel norul de ieri cu profil de faun și las clipa să curgă.

carnetul brun – 7

jurnal de călătorie între dealuri

sau

cafeaua de dimineaţă – 7

Terasă cu podeaua de lemn, foşnetul copacilor în apropiere, soarele dimineţii aurind mierea care curge greu în ceaşca de cafea. aerul proaspăt coborând de pe dealuri. Turla bisericii străpunge norii dintre coroanele verzi, curbele lor moi pe o parte, curbele dealurilor în spate sub curbele norilor. Respir.

Deschid la întâmplare Caietul Brun şi las praful de sepia să depună umbre, păstrez liniile peisajului odată cu gustul cafelei şi al aerului din dimineaţa asta. Nu scriu nimic. Nu vreau cuvinte, le-am lăsat undeva în urmă. Iau cu mine şi o ultimă imagine a paginii, trei frunze de sub copacii pe care i-am desenat apoi fixez schiţa, o leg de un nor călător şi o trimit spre galerie.

carnetul brun – 6

jurnal de călătorie între dealuri

6. ierbar

Ierburi…

carnetul brun – 5

jurnal de călătorie între dealuri

5. album

Am lăsat împrăștiate pe jos o mulțime de cărți, coperțile lor deschise lăsau să zboare libere imagini fluturând prin cameră polifonii în culori aprinse de pământuri arse. Biblioteca și-a lăsat la rândul ei coperțile să-i alunece de pe umeri, cărțile pluteau între ante iar pereții îi purtau mantia albă prin camerele care se desfăceau rând pe rând. Am risipit în trecere aburul peretelui de care mai atârna încă o fotografie învechită și am pornit pe străzile orașului

cu privirea în zbor

și memoria la pas pe străzile pavate și prin piațetele animate de trecători.

Adăugat mai târziu în carnetul brun, înrămat într-un passepartout și atârnat pe peretele galeriei spre mansardă: Porumbel în piațetă, schiță

carnetul brun – 9: concert baroc

sau

manual ilustrat de trecut strada – 23

(pagini pierdute din Manual, recuperate și păstrate acum în Carnetul Brun)

Nu am fost la concertul baroc.

Nici nu am aflat despre el decât după câteva zile, n-aș fi avut cum să ajung, străzile sunt și așa aglomerate, în-guste, în-chise, în-reparații, în-tortocheate, aş fi rămas din nou prizonier în-lăuntrul lor, aș fi desenat din ochi volute pe casele din cartierul vechi ca atunci când întârziam la școală, vrejuri negre pe porțile năpădite de iederă și ove pe genunchii trecătoarelor; cum să ajung la concert? În plus, vocea mea interioară nu mai răzbate sau lucrurile nu se mai scriu după dictare; nu-se-mai-scriu-punct.

(Nici jurnalul ăsta nu se mai scrie, nu vezi?)

carnetul brun – 4

jurnal de călătorie între dealuri

4. baroc

Fildeșul e un os.

Când am aflat asta, am făcut un mare efort ca să mă pot obișnui cu ideea. Toată inocența cu care priveam spre artă primise o lovitură sumbră și mineralul cu care începusem să mă obișnuiesc era inundat de un organic în descompunere.

Mă înfiora cu atât mai mult gândul că atunci când cânți la pian sau clavecin îți plimbi degetele pe o scară adormită, dar senzitivă, din lemne și oase, un relicvar ordonat și bine temperat, înflorit în epoca barocă.

carnetul brun – 3

jurnal de călătorie între dealuri

3. bestiar

Degetele s-au plimbat la început pe volumul de fildeș cu desenele lui Rembrandt reproduse din Kunst Boecken. Am descoperit între pagini schițele cu lei de care uitasem, au trecut ani buni de când, împreună cu S.*, mă strecuram la Colecții Speciale să studiez după maești. Mi s-a făcut atât de dor, încât am luat cărbunele și caietul de schițe și m-am apucat de lucru. Desenam cu gândul la prietenii mei din Grădina Zoologică.

carnetul brun – 2

jurnal de călătorie între dealuri

2. biblioteca

Biblioteca o remarcasem de când am păşit prima oară în cameră, cu ceva vreme în urmă. Era o claviatură cunoscută, doar puţin răvăşită, clapele purtând patina de fildeş îmbătrânit şi umbrele din abanosul aceluiaşi alfabet învăţat în camera de zi a tatălui meu.

Cărțile, strânse între coperți și înfipte în cotoare și dinspre cameră, și dinspre perete, sertare instabile rătăcite pe zid ca un roi de fluturi cu aripile închise, îmi răsturnau în palme ciocănele de pian de care atârnau în ghirlande vocale, snopi de silabe, amintiri ale primelor lecturi, căutările mele inverse, cu îndoielile tatălui meu la vârf și ezitările mele la bază. Aproape scufundate în oglinda de lapte a peretelui ca într-o călimară ascunsă în somnul hârtiei virgine, așteptau să le culeg și să îmi scriu cu ele povestea mai departe.

ilustrațiile: schițe dintr-un studiu pentru bookblog.ro (grafit ars pe hârtie)

carnetul brun – 1

jurnal de călătorie între dealuri

1. caolin

A trecut multă vreme de când nu i-am mai trecut pragul şi mi se făcuse dor; mai mult pentru istoriile colaterale, ştiam amândoi, purtam o aură incomodă de contingent de fiecare dată dar deja nu mă mai deranja asta.

Camera de noapte se schimbase cu totul, nici nu cred că simţeam vreun regret, pașii ascundeau dansuri desprinse de armoniile alterate, prea mulți bemoli, îmbrățișări dezlegate cu arome atât de diferite într-o singură cană de ceai iar amintirile – un vârtej amețitor între pereții de caolin.