sau
poemul de sâmbătă — 20

astăzi, sub un voal
de opal
soarele apune
în grabă,
între două geamantane de sticlă,
pe celălalt mal,
acolo unde orizontul cu un ac
și-a gravat –
în crepusculul care
fără cochilie, ca un limax, alunecă-n lac,
alunecă-n mare –
tremurul iernii
pe cer,
în dantele-ncărcate
cu toate umbrele pământului ars
de sub pleoapa de ger
![]()
îl privesc, orizontul, și, până spre seară,
de toate umbrele mele
mă vindec






aşa să faci, arhitecte!
vindecarea vine doar dacă vrem…eu aplic pe rană un unguient izvorât dintr-un anume răsărit, unul nou, cu bune, strângând la un loc dimineaţă cu dimineaţă.
Cunoaștem și noi, da, vindecările faneforeice… Terasa dinspre răsărit le este un dedicat și fidel teritoriu.
Aici, însă, ne aflam într-un moment de transfer lunatic, mareic, exorcizant al umbrelor.
ia te uită, cum îmi sări i-ul în unguent!…vru să pară mai vindecător, probabil.
am simţit transferul, arşitecte, dar era prea noapte şi voiam să se facă dimineaţă.
Ah..apusul….. iti vindeca sufletul..alina inima! Frumos… imi plac gandurile tale
[...] arhitectul, asel, anapaupera, beausergent, cella, cameliecud(r)ame, convieţuire, dramacam, dunia, [...]
[...] GriArg, Psi©, Umma, Asel&Fernosss, Vania & Ana, Paupera, CameliE cu dharmA, MNK, Arhitectul, Pantacruel, Catz, Erasmen, Zvârrrluga, Depresium, Rokss & Androxa, Flavius, Elena, [...]