noiembrie

sau

poemul de sâmbătă — 19

noiembrie cu stropii de ploaie
cât pumnul,
gri și
grei,
stropi spâni,
sfâșiind cămăși din frunze de tei
pe piepturi goale din care-a rămas
doar aerul,
fără plămâni,
când printre coastele pomilor cad

dar blând
acel noiembrie când
continentul în derivă
încape tot
într-o lădiță de răsad

rizomi desperecheați flutură-n gol
ramele dezoxiribonucleice ale neînțelesei
galere,
prelungi rame răspândind metanol,
plutind mai ușoare
decât panglicile de tifon
despletite peste
ramele tabloului spart de
buchetul miresei

acel noiembrie rece
și gri,
atârnându-și,
printre coroanele rătăcite de cranii,
țevile nevăzute ale puștilor cerului,
prin care anii
se scurg
către amurg