seulement deux esquisses
Le cahier d’esquisses reposait sur le caillebotis ardent dans la lumière de l’après-midi. À côté, mon crayon que j’ai acheté, il y a un siècle, dans les ruelles de Montmartre; le graphite je l’ai brûlé moi-même et ses traces coagulés sur le papier à grain fin attendent le violon.
Vers le soir, les deux premières esquisses étaient déjà sur les murs de la galerie, dans la mansarde.
première esquisse pour le Violon d’Ingres, ébauche en crayon sur papier, 21 x 28 cm
étude pour la tête* (le chevillier), crayon sur papier Canson à grain fin, 90 g/mp, 21 x 28 cm
* des fois orné avec une tête humaine ou animale
Qui est Kiki? E ou sont les elephants?
Câtă vrajă în cântecul care poţi fi într-o anume noapte fără somn!
Flux, reflux. Flux, reflux.
Uşurinţa unui pas înapoi din nu ştiu care dans…
@Madelin
Kiki? On va parler. Mais il n’y a pas d’éléphants; pas trop.
@Almanahe
(pot s-o iau impersonal? pentru că așa poți fi un cântec)
Să spunem că ești atunci când asculți; nu e decât un fel de ascultare spunerea asta de cuvinte sau linii, pete de cărbune sau culoare, o deschidere doar, imaginea întoarsă la matca ei primordială de imitație, de reflexie (Barthes vedea lumina asta de la început în “Retorica imaginii” la vremea la care unii de-abia vedeau lumina zilei). Despre această stare dau seama umilele semne de aici.
@arhitecte : Să zicem că poţi, dar comentariul venea în tolbă cu tot cu constrângeri.
În rest, imaginile, gesturile şi sunetele melodice se regăsesc în protocoale, rituri, ori spectacole. Disfuncţie narcotizantă, aş îndrăzni! Ca şi Rodin eu cred în exprimarea sentimentelor prin o anume mobilitate a muşchilor, dar pe care mi-e greu să o reproduc aici, lesne de-nţeles de ce, si nu mă refer în mod special la fâlfâit de gene sau ridicat/coborât de sprânceană.
@Madelin, iaca un cânticelpour vous…
Da, Almanahe, dar interpretările flutură-n vânt cu penele lor cu tot, atârnate de tolbă. Dacă așa îți este ție mai ușor, dansează un comentariu.
(Am tras cu ochiul la cânticelul pentru Madelin, dar m-am întors în clasă și acum sunt cu ochii la tablă, gata!)
Unde e Kiki sunt si elefanti, clarinet. Si un domn chel, bonom, care ne invata “common t’apelle tu?”.
Almanahe, canticelul era fix pentru mine. Si fix la tzanc. Multumescu.
Ah, si eu poci sa si dansez pe el, iaca asa!
Sigur că nu sunt atent; din nou. Cred că domnul acela chel m-a evitat fără să bag de seamă (poate din cauza asta nu știu cum mă cheamă și îmi spun “arhitectul”). Încă nu înțeleg cum au putut să-mi scape din vedere elefanții, data viitoare voi avea mai multă grijă, mulțumesc că mi-ai atras atenția.
Dansons!
arhitecte, eu îţi atrag atenţia că unii te numesc “arşitectul”…iată cum reuşesc să fiu perpendiculară pe subiect, în miez nu în piez, în plan înclinat…
Da, almanahe, am aflat; mă gândeam însă că parcă nu ar fi acesta un nume propriu, cum are toată lumea; sună mai mult a poreclă; ar putea fi din cauza aspectului meu exterior sau pentru că așa am ajuns pe aici, cu eticheta aceasta de gât; domnul acela chel m-a ocolit cu întrebarea lui; și chiar dacă nu mă ocolea, ce era să-i răspund?
Păi, arşitecte, puteai, dacă te-ar fi întrebat, să-i spui că nu eticheta cu numele propriu te leagă de lume, ci culoarea, după cum şi forţa care te deosebeşte de ea e tot meşterită din culori; şi mai puteai să-i răspunzi că aşa, fără nume propriu încerci un sentiment de uşurare, de parcă ai ieşi dintr-o cămaşă prea strâmtă, în vreme ce mai şi mori(în nota poetică a înţelesului), puţin câte puţin, chiar în miezul combinării lor, dar că nimic nu-ţi poate fi oprit, pentru că spaţiul şi timpul sunt nemărginite, şi poţi, dacă vrei să trăieşti toate spaţiile, căci timpul are grijă de asta…dar, fireşte, domnul chel ocoleşte cu întrebarea pe unii, pe alţii ba…:)
Madelin gospodin, cu plăcere! Te zărisem din prima, dar te-am mai lăsat un pic în magia dansului, căci nu e frumos să deranjezi omu’ când dansează, decât dacă-l inviţi la dans…şi n-aveam costumu’ de bal la mine, n-aveam…hai, gata cu eticheta şi neajunsurile: Fată, mă bucur că-ţi plăcu! Şi-altă dată!
Almanahe, ce bine că poți vorbi tu cu el în numele meu mai bine decât aș putea-o face eu! Adevărat că doar parte din numirea proprie mai e legată de taina botezului; dar este; rezonanțele acestea nu ajung însă aici și din cauza asta – și din celelalte cauze – îmi spăl ochii în godeta cuvintelor, orbita asta mustind acum de culoare, angobă pe pânza imaculată a cămășii largi, foarte largi în care plutesc ca o corabie cu teama golului dinlăuntru.
foarte frumoase schitele tale din mansarda
Mulțumesc pentru vizită și aprecieri. Ușa mansardei rămâne deschisă.
Kiki este o fetita / femeie geniala care in linistea mansardei sale, cu sevaletul in fata, la lumina lampii isi asterne pe panze ideile sale transpuse in imagini, genial!
Asta când nu cântă prin vreun cabaret sau nu-și pierde vremea cu grație prin câte un salon parizian al începutului de secol (trecut) — și m-aș opri aici. Da, Kiki e un personaj…
…care-şi transpune pe pânză ideile sale despre despre cât de femeie e ea şi cât de bărbat e totuşi aş îndrăzni să completez şi m-aş opri şi eu, dar nu mă opreşte nimic să continui la mine-n almanahe…am modificat şi ora aşa că va părea o continuare care nu ţine de timp, ci numai de spaţiu…
Eu cred că ideile alea și le-a transpus chiar pe hârtie, în controversatele memorii interzise în țara tuturor posibilităților, la o vârstă la care alte femei de-abia încep să trăiască.