scrisoare

sau

cafeaua de dimineaţă – 7

Duminică dimineață, pe aleile din parc, puțin după răsăritul soarelui, este timp-locul pe care aș putea construi orice liniște.*

A venit și ziua de astăzi, senină, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, ca și când ieri nici nu ar fi fost, să așeze lumini peste lucruri pentru ca eu să le văd altfel. Dacă nu ar fi fost iarba udă și cămașa nu mi s-ar fi lipit de piele cu o umbră de teamă, mai rece decât de obicei, n-aș fi avut nici o urmă a trecutului recent; memoria mea își scutură inocentă petalele de rouă.

Lucrurile care nu s-au întâmplat au rămas însă și ele pe mai departe neîntâmplate și golul ăsta este singura formă de persistență.

Încep scrisoarea de astăzi de jos în sus, las deoparte frazele pe care nu știu cum să le încep, cele pe care le-am mai greșit cândva, cuvintele-trambulină și cuvintele-abis, urc cu celelalte într-o țesătură deasă pe piept și o închei strâns în jurul gâtului; foarte strâns. De aici mai departe, restul pare o joacă. Mai arunc o privire, retușez în grabă câte ceva, să nu uit de cuvintele-bavuri și cuvintele-scame, uit titlul și mă pregătesc să mă trec pe curat.

De parcă aș putea.

* și totuși nu o fac

carnetul brun – 9: concert baroc

sau

manual ilustrat de trecut strada – 23

(pagini pierdute din Manual, recuperate și păstrate acum în Carnetul Brun)

Nu am fost la concertul baroc.

Nici nu am aflat despre el decât după câteva zile, n-aș fi avut cum să ajung, străzile sunt și așa aglomerate, în-guste, în-chise, în-reparații, în-tortocheate, aş fi rămas din nou prizonier în-lăuntrul lor, aș fi desenat din ochi volute pe casele din cartierul vechi ca atunci când întârziam la școală, vrejuri negre pe porțile năpădite de iederă și ove pe genunchii trecătoarelor; cum să ajung la concert? În plus, vocea mea interioară nu mai răzbate sau lucrurile nu se mai scriu după dictare; nu-se-mai-scriu-punct.

(Nici jurnalul ăsta nu se mai scrie, nu vezi?)

carnetul brun – 4

jurnal de călătorie între dealuri

4. baroc

Fildeșul e un os.

Când am aflat asta, am făcut un mare efort ca să mă pot obișnui cu ideea. Toată inocența cu care priveam spre artă primise o lovitură sumbră și mineralul cu care începusem să mă obișnuiesc era inundat de un organic în descompunere.

Mă înfiora cu atât mai mult gândul că atunci când cânți la pian sau clavecin îți plimbi degetele pe o scară adormită, dar senzitivă, din lemne și oase, un relicvar ordonat și bine temperat, înflorit în epoca barocă.

epistoRar *

câteva minute, în trecere pe ulițele cetății

Dimineață cu note lungi și invențiuni în adagio pe o temă de Pachelbel. Razele soarelui scaldă esofagul cetății deschis de incizia prelungă a zorilor, pășesc prin ele și las apa liniștită a falezei urmele să-mi șteargă.

carnetul brun – 3

jurnal de călătorie între dealuri

3. bestiar

Degetele s-au plimbat la început pe volumul de fildeș cu desenele lui Rembrandt reproduse din Kunst Boecken. Am descoperit între pagini schițele cu lei de care uitasem, au trecut ani buni de când, împreună cu S.*, mă strecuram la Colecții Speciale să studiez după maești. Mi s-a făcut atât de dor, încât am luat cărbunele și caietul de schițe și m-am apucat de lucru. Desenam cu gândul la prietenii mei din Grădina Zoologică.

carnetul brun – 2

jurnal de călătorie între dealuri

2. biblioteca

Biblioteca o remarcasem de când am păşit prima oară în cameră, cu ceva vreme în urmă. Era o claviatură cunoscută, doar puţin răvăşită, clapele purtând patina de fildeş îmbătrânit şi umbrele din abanosul aceluiaşi alfabet învăţat în camera de zi a tatălui meu.

Cărțile, strânse între coperți și înfipte în cotoare și dinspre cameră, și dinspre perete, sertare instabile rătăcite pe zid ca un roi de fluturi cu aripile închise, îmi răsturnau în palme ciocănele de pian de care atârnau în ghirlande vocale, snopi de silabe, amintiri ale primelor lecturi, căutările mele inverse, cu îndoielile tatălui meu la vârf și ezitările mele la bază. Aproape scufundate în oglinda de lapte a peretelui ca într-o călimară ascunsă în somnul hârtiei virgine, așteptau să le culeg și să îmi scriu cu ele povestea mai departe.

ilustrațiile: schițe dintr-un studiu pentru bookblog.ro (grafit ars pe hârtie)

carnetul brun – 1

jurnal de călătorie între dealuri

1. caolin

A trecut multă vreme de când nu i-am mai trecut pragul şi mi se făcuse dor; mai mult pentru istoriile colaterale, ştiam amândoi, purtam o aură incomodă de contingent de fiecare dată dar deja nu mă mai deranja asta.

Camera de noapte se schimbase cu totul, nici nu cred că simţeam vreun regret, pașii ascundeau dansuri desprinse de armoniile alterate, prea mulți bemoli, îmbrățișări dezlegate cu arome atât de diferite într-o singură cană de ceai iar amintirile – un vârtej amețitor între pereții de caolin.

interogație

Dacă iau cuvintele scrise atunci și le așez pe masă așa, un pumn de litere risipite pe două lespezi în suportul de carte, ca în primii ani de școală, și încep să le transcriu cuminte, semn după semn, oare lucrurile se vor reînnoda de acolo de unde le-am pierdut?

poemul de sâmbătă – 3

Sonnet

CXXX

William Shakespeare

My mistress’ eyes are nothing like the sun;
Coral is far more red, than her lips red:
If snow be white, why then her breasts are dun;
If hairs be wires, black wires grow on her head.

I have seen roses damask’d, red and white,
But no such roses see I in her cheeks;
And in some perfumes is there more delight
Than in the breath that from my mistress reeks.

I love to hear her speak, yet well I know
That music hath a far more pleasing sound:
I grant I never saw a goddess go,–
My mistress, when she walks, treads on the ground:

And yet by heaven, I think my love as rare,
As any she belied with false compare.

… or listen to it, if you like*.

după melci

colonia de melci din pădurea de lăcrămioare

sânge de iarbă

sau

Rondul de Dimineață

. . : : mă aflu:

pe terasa dinspre răsărit, unde casele și norii ascund deja soarele de dimineață

. . : : beau:

un ceai Mate Green

. . : : miros:

acum cerneala proaspătă pe caietul deschis la o pagină virgină, aleasă la întâmplare, și aceasta cu mirosul ei, totul sub o palidă adiere cu iz de pește

. . : : gust:

sărat pe buze

În parcul de sub ulmi au cosit iarba.

Aerul, încărcat de sare urcând dinspre Lac, scotea aroma din iarba încă sângerândă, culcată la pământ; nările mi se treziseră la amintirea vremurilor în care îmi făceam colibă din fânul proaspăt cosit și îmi fremătau în aerul încărcat de savoare.

Mai jos, lângă Lac, aproape de felinarul alb al debarcaderului, am găsit primii maci înfloriți, de-abia spărgând bobocii, cu petalele sângerii încă fragede. Opiumul trăgea la mal toată seva depărtărilor de dincolo de orizontul unde lacul devenea cer în spatele sprâncenei palide și subțiri a pădurii.

poemul de sâmbătă – 2

sau

Rondul de Noapte 3

. . : : notă din partea editorului:

astăzi este miercuri, arhitectule!

. . : : mă aflam:

pe malul lacului pe unde rătăcea uneori sarmatul

. . : : era:

puțin după miezul nopții