o nouă bibliotecă virtuală

Am aflat ieri, mai întâi pe calea aerului, apoi a sârmei, că s-a lansat o nouă bibliotecă virtuală. Eu, cum am auzit, m-am şi repezit, nu neapărat la un fursec şi-un vin, dar la sindrofii din astea din buricul degetelor nu pot să mă abţin, mai ales că puck încă nu şi-a deschis librărie şi eu tot eram cu ibricul de ceai fierbinte în mână fără să mă pot hotărî unde să mă aşez.

Sigur, încă spoiau pereţii iar andrisantul lipsea, aşa că le-am scris imediat împricinaţilor despre neînţelegere şi adâncul meu neajuns. Am primit imediat misivă de iertăciune, au corectat omisiunea şi m-au anunţat că târnosirea este de-abia mâine; adică astăzi, după orologiu. Eu le-am mulţumit de vestirea făr’ de care n-aş mai fi aflat de aşa faptă însemnată şi acum aştept să văd mâine duium de bucoavne, desene, picturi, manuscrise, izvoade muzicale, ba chiar de-la-sine-cântătoare, minune mare, pe pereţii ceainăriei mele atârnate în fire de funigei, la ceasul soarelui molcom, în spatele zeţăriei mele mecanice, tot acolo, iacă.

Later edit: îmi plăcea ideea, dar nu mai aştept nici o bibliotecă acolo, e clar că s-au  încurcat pe drum.

ce da şi ce nu

din ciclul “uitate prin sertare”:

Am primit cândva de la puck invitaţia să scriu despre ce îmi place şi ce nu; noroc că treceam pe acolo şi am văzut, că în tăviţele mele argintate ‘geaba căt cu privirea, nimic; şi după ce am văzut, am uitat. Răvăşind astăzi răvaşe prin sertarele mele cu bucluc, găsesc pe un colţ urme de polen şi o aripă de fluture aşa că trag aer în piept, doar lucrul e lesne de-mplinit, cam cum spunea şi alma, şi scriu. Dar nu de-a dreptul, ci aşezat comod într-un solium cu braţe ample lângă fereastra înaltă, cu draperii grele a bibliotecii de la catul întâi din PucKaliKeKlub şi cu rândurile lui puck în mânecă:

eu am votat; voi?…

Nu are legătură cu Obama şi nici cu alte alegeri, dar am fost la vot. Am citit pe undeva, poate chiar pe site-ul I love Bucharest, despre expoziţie şi astăzi am ajuns la subsolul Cărtureşti – Verona să văd ce se pregăteşte pentru staţia de metrou de la Piaţa Victoriei şi să votez ce îmi place (deşi detest clasamentele, e şi aceasta o manieră de a exprima o opinie). Trebuie să spun că am fost plăcut impresionat, mă aşteptam doar la câteva intervenţii din registrul celor de la Gară (care nu sunt neapărat neizbutite, dar acesta este alt subiect).

Astăzi, doar un teaser (nu am avut aparatul de fotografiat la mine, iar pozele cu telefonul nu sunt chiar o soluţie). Fotografiile de pe site-ul lor sunt mai reuşite, nu doar pentru că atunci când am ajuns eu în galerie o parte din spoturi nu mergeau sau erau stinse, două panouri erau acoperite de un ecran de proiecţie pregătit pentru un alt eveniment organizat în după-amiaza asta şi într-un colţ începuse un fel de şedinţă iar moderatorul m-a rugat politicos să îi scuz, adică să caut alt loc în care să mă joc. Penibil.

Cum spuneam, mi-a plăcut şi aş vrea să scriu zilele acestea mai mult, deocamdată doar semnalez; mâine e ultima zi a expoziţiei.

doar două imagini – 2

toamnă dincolo de gratii

Luna LuNu

Ştiu că m-am trezit târziu şi de data asta, dar cum “târziu” e numele meu mic scris şi el cu literă mică, nu mă mai mir. Iată ce aş fi vrut să scriu:

Luna noiembrie este NaNoWriMo, “National Novel Writing Month” (Luna Naţională de Scris Nuvele (aş prefera, sau) / Romane, să spunem, dar traducerea brută nu avantajează; mă gândeam, de exemplu, la LuNu, în loc de luna, adică Luna Nuvelelor).

Evenimentul este organizat internaţional, cu site oficial, tradiţie, reguli, mulţi participanţi deja, comitete locale, municipale… şi bineînţeles că România nu apare încă pe listă, cum nici limba română nu se găseşte între limbile oficiale, dar asta nu mă deranjează acum atât de tare.

Ideea este simplă, în esenţă (aş fi preluat principiile de pe site-ul oficial, dar invitaţia de pe WordPress sună mai succint):

doar două motive

Nu scriu pentru că nu am un halat de casă cu revere şi manşete de mătase şi pentru că nu mă trezesc la patru dimineaţa pentru asta, ci mă duc la culcare la ora aia după ce aerisesc puţin şi aerul rece amestecat în cântecul din zori al păsărilor îmi răscoleşte pe birou titlurile goale şi paragrafele orfane de titlu ca pe nişte aripi palide fără trup.

Nu este acesta cel mai potrivit moment să vin cu o explicaţie în faţa oglinzii în timp ce îmi întind pe faţă cremă inhibant de albă de hârtie puternic solarizată în loc de spumă de ras şi aştept lama să îmi rescrie chipul, nu-i aşa?

le café au coin

sau

manual ilustrat de trecut strada – 22

La seule chose qui me monte ces derniers matins, dans le seul endroit ouvert à cette heure-ci.

Accoudé au zinc, je regarde à travers les vapeurs du café et la vitrine saure les voitures en passant au long de la ruelle en vol métallique oxydé dans la rosée du matin; je choisis, des taches passagères, tous les bruns et je les brunis en prenant une longue seconde pour chacun à part, surtout les rougeâtres, mais les jaunissants aussi. Ayant déjà salis mes mains, je joue un peu avec le paysage au fond et, sans laver les doigts encore, je lui téléphone.