sau
manual ilustrat de trecut strada – 21
Esenţa mişcării este un joc de menghine.
Toate scenele care se desfăşoară acum în faţa mea sunt o iluzie dinamică răsturnată la trecerea prin strâmtoarea lentilelor iar creierul cu menghinele lui circumvolutive de maşină machiavelică macină deja încet tot ce curge prin pâlnia cambrată voluptos a ochiului magic.
Imaginile pe care eu cred că le reconstitui iar ele pretind că le nasc sunt un joc subtil al reflexiilor în care îmi înnod şcolăreşte genele; lumina este răspunsul unei dispuneri savante de panouri mari de reflexie difuză purtate prin piaţeta din jurul fântânii de braţe puternice şi bronzate pe care studentele la litere învaţă anatomie iar razele soarelui de dimineaţă pulverizează mii de lumi în miniatură prin stropii furaţi de vânt din fântâna arteziană.
Fac un pas înapoi. Rotesc panoul mare şi alb, soarele se aşează din nou la locul lui. Îndepărtez apoi panoul pentru chromakey, îl scufund în fundal, apuc lentila de gâtul prelung, subţire şi rece al pâlniei ca un şarpe negru şi o privesc în ochi; îmi privesc ochiul în ochi şi imaginile sângerează curcubee pe marginea fântânii.
N-am vrut. Acum am aerul că mi-ar fi milă de scena voalată. Saltimbanci cu instrumente de neînţeles atârnându-le de centuri plimbă mai departe menghine şi panouri prin piaţetă, aştept eşafodul.
Omul cu găleţile fură şi astăzi apa din bazinul fântânii, toţi ştiu că găleţile lui plimbă spre gheretele florăreselor mulţimi de lentile mici ca nişte grăunţe de polen care ar fi putut proiecta mii de poveşti pe braţele puternice, supraexpuse, arse deja de atâtea imagini.
sursa imaginii cu Arhimede: Wikimedia
