revelator

sau

manual ilustrat de trecut strada - 20

Locurile acestea nu existau înainte ca mâinile ei să le atingă. Colinele acelea nu erau acolo înainte ca degetele ei, desprinse din valurile părului odată cu vântul, să le deseneze în treacăt peste orizont, să aşeze pesajul la loc în matcă şi explozia îngheţată a florilor albe pe ramurile vişinului din copilăria mea.

În vremurile acelea încă învăţam să văd aurele oamenilor şi îi povesteam acum despre asta şi despre locurile prin care am trecut împreună şi le-am rescris cu trecerea noastră. Mâinile ei albe erau acoperite cu pulberea nevăzută de revelator măcinată din norii zorilor de Buna-Vestire, o pulbere mai uşoară decât polenul nefertil de pe aripile de fluturi, care trezea pe rând locurile din somnul aurei lor.

Dacă este ceva de înţeles în toate acestea, atunci eu nu sunt încă pregătit pentru înţelegere, paginile rupte ale manualului vechi de topologie sunt acum avioane de hârtie pe care mâna mea le învaţă primăvara să zboare sau să cadă din cuib.

Timpul de dinainte nu mai justifică timpul de după. A născut toate acestea ca pe un nou ev târziu, le-a născut ca o Evă într-o maculată dar candidă coborâre din gradină, nu departe de lespezile din piatră de dincolo de vlăstarii tineri de viţă unde am descoperit primele imagini cu ea.

Epilog

Dimineaţă. Oglinda din baie, purtând incomod imaginea mea, respiră greoi scufundată în lumina săracă a laboratorului de recompunere. Dincolo de pereţii sumbrii pe care fresce nu mai văd de câteva secole, păsările vestesc soarele într-un cântec surd, altfel nu aş ştii că este; dimineaţă.