peniţă

 

. . . : : sâmbătă, acum două săptămâni,

ultimele pagini din Caietul Leonardo, pe care le dedic tânărului meu prieten, un dar modest şi întârziat* la aniversarea lui şi un răspuns la aprecierile pe care nu ştiu cât le merit

 

Săptămâna la sfârşit; capătul zilei şi al puterilor. Lumina, la fel; soarele aproape stins undeva, poate în mijlocul cerului spre care privind nu văd decât o găleată spartă de lumină gri, asfaltică, scursă peste varul şters al desenului grădinii în care m-am oprit. Nici oameni nu mai sunt pe străzi, doar câţiva rătăciţi pe aleile din jurul lacului de unde şi apa s-a retras demult; zgomotele s-au scurs toate printre firele de nisip.

 

Înainte să se însereze, primul stol de păsări a apucat firele răzleţe ale zilei şi, într-o voltă largă, undeva, deasupra copacilor, le-a înnodat deja în aer de dimineaţa următoare. Atunci am văzut crengile subţiri plutind într-un păienjeniş fin, un voal de riduri gata să exfolieze şi ziua asta de pe pânza uscată prea repede, la vreme de secetă, năvoade goale, despletite pe orbitele din care cresc alte ramuri negre şi oarbe.

Din loc în loc, prin găurile năvodului, cerul curge mai departe spre mine în valuri reci. Mi-e frig. Cerneala urcă şi ea din vârful peniţei înapoi în toc.

 

Vreme de reflux. Retrag foaie după foaie peste paginile neîntoarse vreodată, coperta o-ntorc în contra coperţii până la prăsele, cum şi Caietul îl afund până în adâncul sacului pe care mi-l trag înapoi peste braţe ca pe-un căpăstru şi mân în-apoi-spre casă.

 

 

divider-2

Am lăsat puţin Caietul deschis pe biroul de mahon să văd dacă voalul răvăşit al crengilor s-a fixat pe hârtie sau dispare odată cu ziua. A trecut o vreme, am tăcut o vreme, astăzi am deschis caietul la aceeaşi pagină, ultima scrisă şi desenată - între timp n-am mai tras nici o linie, e adevărat că nici liniile nu s-au retras din caiet, refluxul s-a oprit atunci în liziera ultimelor cuvinte din zi.

Voalul uscat de crengi subţiri, încâlcite, îl mai port dimineaţa şi seara pe ochi.

divider sub

* niciodată nu sunt suficient de atent cu cei din jurul meu

 

separator Caiet Leonardo

Publicat în: on joi, 15 februarie 2007 at 1:14

The URI to TrackBack this entry is: http://arhitectul.wordpress.com/2007/02/15/penita/trackback/

RSS pentru comentariile din acest post.

2 Comentarii Leave a comment.

  1. On joi, 15 februarie 2007 at 8:38 Mihaela Said:

    …si pentru insemnari ca aceasta ma bucur ca esti pe aici. Sambata de acum 2 saptamani ai “fixat-o” frumos si intre litere. Ideea de la sfarsit - reflectie de mare sinceritate; si de mare curaj. Voalul de crengi incalcite e indescifrabil. O fi vreun cod :)
    O zi frumoasa!

  2. On joi, 15 februarie 2007 at 12:26 arhitectul Said:

    … şi pentru prieteni ca tine, cunoscuţi aici, scriu aici în continuare şi nu doar în caietele de prin sertare; mulţumesc.
    O fi vreun cod, da… :) mă mai duc şi sâmbăta asta, poate descifrez ceva :)
    Zile frumoase şi ţie!

Leave a Comment