sau
manual ilustrat de trecut strada – 14
cobor în galerie. zumzetul neoanelor, pe care acum nu-l aud, doar îl văd, virează totul în albastru. e bine, mă gândesc, îmbătrâneşte universul mai greu dacă îi suprascriem migraţia bathocromică.
peretele metalic şi rece se întinde până departe – nu îl pot cuprinde cu privirea – şi împarte lumea în două.
(de câte ori se împarte lumea în două eu am o strângere de inimă şi o problemă de opţiune, chiar dacă nimeni nu mă întreabă nimic.)
