mărturisiri

Am fost pohtit de Gramo să devoalez niscaiva taine.

organic-fountain-sepia(-pen)

. . . : : motto:

azi e luni

oamenii sunt buni

. . . : : desenez:

sepia (în Caietul Leonardo)

. . . : : beau:

aoleu! e apa pe foc!!!… un ceai de Hibiscus (roşu-sepia) dintr-o cană roşie-roşie (“ca focul”);

. . . : : observaţie:

în locul unei imagini din Wikipedia aş fi putut pune o fotografie făcută de mine (am unele chiar mai reuşite decât aceasta), dacă nu aş fi aşa dezorganizat (aş fi putut invoca lipsa de timp, dar iată, e vremea unei noi mărturisiri: nu mă pot organiza, iar când o fac, îmi este foarte greu să respect programul pe care mi-l propun)

. . . : : scopul postului:

(dincolo de noua mărturisire de mai sus,) notez brevetarea pro-forma (la 180 de ani după meritoriile eforturi ale lui Petrache Poenaru din timpul studenţiei sale la Paris) a unui nou device: sepia-cu-sepia; imaginea (intitulată simplu, fără echivoc, “sepia-cu-sepia desenând o sepia, fără sepia”) e prezentată mai jos

. . . : : descrierea succintă a device-ului machiavelic (în ciuda motto-ului de astăzi):

aglomeratul carbonic compactat îşi trage odios seva prin capilaritate direct din sepia înfiptă la celălalt capăt; când se epuizează sepia, se înlocuieşte cu alta (în virtutea principiilor de dezvoltare prezente*)

. . . : : later edit:

am înlocuit imaginea color cu una… sepia

* I hereby refer to the not-at-all-sustainable development human principles (cum să traduc asta în limba română? că la sintagma “dezvoltare durabilă” am reţineri)

Ramificaţii

sau

manual ilustrat de trecut strada – 13*

sau

sârma ghimpată

de pe gardul de piatră

 

(spusele cvasi-prozodice: )

Ştăbimea, tenebroasă, absoarbe lumină şi tutun dinapoia zidurilor oarbe şi surde din găvanele cărora scuipă coji de ghioc aghiotanţii pleşuvi purtându-şi la subsuară, făcuţi sul, puii lor cu ciocurile coroiate de mici; peste zidurile acestea, aşa oarbe şi surde cum sunt, atârnă însă nişte împletituri subţiri în mrejele cărora sunt prinse o mulţime de ochi şi urechi despre care unii spun că sunt fără de simţuri, alţii că nu.

Ploaie

sau

manual ilustrat de trecut strada – 12

 

într-una din serile trecute

 

Ce-i cu ploaia asta?

Din restul de la cărţi mi-am cumpărat două bilete de troleibuz, dar uitasem că troleibuzul bate ploaia: după o staţie am cedat, am coborât şi am pornit mai departe pe jos.

În Piata Rosetti mirosea a motani în călduri şi bărbaţi după prea multă bere (nu neapărat în ordinea asta), a ziduri ude, a haine şi mobile vechi lăsate prea mult timp să putrezească în umezeală, a ciorbă grasă, fum de ţigară şi de eşapament (hotărât, în ordinea asta*), a nervi întinşi, sfârâind între cutiile de metal în care se plimbau oamenii şi, surprinzător, rămăsese loc să miroasă şi a ploaie.

Caietul Leonardo – 3

despre al doilea caiet Leonardo

 

 

A trecut ceva vreme de când am Jurnalul Leonardo. Despre asta am mai scris, rămăsesem dator cu o fotografie. Nu mai adaug decât atât: mă bucur că m-am hotărât să pun anul ăsta sub semnul lui “Uomo Universale“.

(sursa imaginii: Wikipedia)

ceaiul de duminică după-amiază

Eram destul de apatic.

Şi el la fel.

Bine, după ce sărisem cafeaua de dimineaţă (de care pur şi simplu am uitat) şi lucrasem o bună parte din noaptea trecută, îmi era greu să debordez de vitalitate; pe cine să păcălesc? Despre cafeaua lui nu ştiam nimic; nici nu l-am întrebat, ştiam că nu are voie şi nu-mi place să abordez subiecte delicate.

Preîmblare Neterminată (5)

mişcare în opt părţi

canon

partea a cincea:

 

c o d e x

 

Înainte să răstorn prima cafea pe velina de la munte, începusem să citesc câte ceva prin jurnalele publice ale altora, acelea prin care mai şi scriu comentarii din când în când.

Cele câteva consideraţii preliminare din Gramo’s World (de aici, de pildă, şi următoarele, dar şi însemnarea anterioară din noiembrie) privind valoarea blog-urilor m-au dus cu gândul mai departe către valoare în general, iar ilustrata regăsită lângă Noul Testament m-a ajutat să-mi amintesc de Versetul 8* din ultimul capitol al Epistolei Sfântului Apostol Pavel cea către Filipiseni în contextul în care acest verset revenea obsesiv în viaţa tânărului Ben, la vremea aceea căutător de cale. Mă înclin în continuare în faţa perseverenţei cu care Franklin s-a raportat, în cursul întregii sale vieţi, la setul de valori (virtuţi) pe care şi l-a stabilit la douăzeci de ani.

Preîmblare Neterminată (4)

mişcare în opt părţi

psaltire

partea a patra:

 

c a r t e a

 

M-am hotărât să nu mai scriu această parte (cum îmi propusesem, despre ediţia anastatică a Noului Testament); aceasta se va numi “Neînceputa Preîmblare Neterminată”.

 

Preîmblare neterminată (3)

mişcare în opt părţi

antifonie

partea a treia:

 

t a c t i l o g r a f i i

 

D’âns-de-dimineaţă am purces după velină. Nu mai afli astăzi velina de-altădat’, din piele de viţel* uscată pe-ndelete; dar de ce mă mir?

Mă apucase un dor nu de o velină oarecare, dară de un vellum filigranat, dacă s-ar putea, cu izul caietelor mele noi cu desenul lui Leonardo, pe care să o pot folosi în vechea mea tiparniţă mecanică portabilă. Limpede ca lumina de-nceput a zilei mi-a fost imediat că nu am sorţi de izbândă, aşa că m-am aşezat temeinic la lucru în dosul zeţăriei, pe un butuc mai gros, mai dintăi cu caietul de schiţe pe genunchi; apoi mi-am adus în buricul odăii ştanţele cele vechi, suflând mai înainte tot colbul de pe ele şi m-am pus pe treabă.

Preîmblare neterminată (2)

mişcare în opt părţi

stihuiri

partea a doua:

 

d i s t i h u r i

 

Toamna are ea clinurile ei largi din care tot scutură praf de fluturi chiar când nu scormoneşti după miresme domoale sau tonuri minore cu iz de trecut. În vârful picioarelor, dintre coperţile unei cărţi aflată alături de Noul Testament*, s-a strecurat spre mine o mică epistolă ilustrată scrisă de mine cu câteva toamne în urmă, de care uitasem.

Acum însă îmi amintesc cum pornisem prin oraş să caut câte ceva din cele trebuincioase şi m-am întors, între altele, cu ilustrata scrisă pe un colţ de masă din prăvălia de unde o cumpărasem doar pentru că mi-a plăcut senzaţia cu totul: aerul ei romantic desuet, desprins din plutirea viorilor în valsul din partea a doua a Simfoniei lui Berlioz, culoarea cretată a dimineţii privite printre firele de funigei care încă mi se încurcau în păr şi mai fluturau prin crengile frumos desenate în aer ale copacilor. (Nu m-am lecuit încă.)

Preîmblare Neterminată (1)

mişcare în opt părţi

un glas

partea întâi:

 

p r e j o c

 

Intenţiile care mă traversează nu se opresc la mine. Nu întotdeauna. Aproape deloc. Sunt mai degrabă un mal prea abrupt pentru ele atunci când nu mă caută dinspre partea lină dar nisipoasă şi tulbure*. Nici nu ne mai aşteptăm. Dacă totuşi pornesc, drumul mă pierde repede, sunt mereu în altă parte sau înapoi; tot ce trece de primul pas devine asurzitor, greoi sau derizoriu. Călătoriile sunt astfel rare, scurte şi mai totdeauna dincolo de ele însele şi cu nimic din ce ar fi trebuit să fie. Dar am învăţat repede să gust şi dincolo-de-călătoria.

Una dintre ele a început în această dimineaţă tomnatică de ghenarie (sic!) (ghenarie, sau “cel-ce-se-naşte”, este o dimineaţă a lunilor anului – precum toamna este amurgul lor – şi acum se află şi el dincolo de calendar, unde zilele, orele, anotimpurile îşi poartă ordinea lor cu însele, adică ceea ce sunt, dar nu şi în raport cu celelalte, la fel cum se întâmplă când priveşti aceste lucruri din perspective emerobiotice iar astă-zi, altă-zi, de-ună-zi înseamnă alte timpuri).

la Grădina Zoologică – 2

am mai scris despre vizitele mele la Grădina Zoologică, în principal aici 

Am ajuns din nou la Grădina Zoologică; de data aceasta nu am mai desenat, dar m-am hotărât să public aici câteva fotografii cu păsări exotice şi un film cu puii de tigru.

Păsările exotice stau într-o cuşcă mare închisă şi foarte prost luminată (nu înţeleg foarte bine de ce, probabil există nişte motive, îmi pare rău însă că nu au lumină naturală), aşa că fotografiile nu sunt foarte bune, din păcate. Mi-au plăcut păsările însă, cred că am să merg şi prin târg, pe la păsărari (dacă mai există aşa ceva) să caut păsări la lumina zilei.

De fapt am fost să văd puii de tigrii, care deja au crescut.

M-am hotărât să public şi ceva filme aici anul acesta, aşa că am să încep cu o secvenţă cu tigrii.

Caietul Leonardo – 2

Zilele trecute am terminat caietul în care am scris un jurnal (pe hârtie – raritate în ultima vreme la mine), caiet primit de Anul Nou, cu un an în urmă, despre care am mai scris aici şi, mai recent chiar, aici. Cum Moş Crăciun aflase despre hărnicia mea, s-a grăbit să îmi completeze din timp colecţia cu:

[+18 only! explicit content!]

Caietul Leonardo

sau

manual ilustrat de trecut strada – 11

extras din noul meu jurnal pe hârtie,

“Caietul Leonardo”

notă: a fost a doua oară când am ieşit în oraş cu Caietul Leonardo (doar noi doi)

 

M-am aşezat în parc pe una din băncile mele preferate. În viitorul apropiat, când se vor putea face rezervări on-line pentru locuri pe băncile din parc, am să-mi fac un widget pentru desktop care să-mi indice statutul regimului de ocupare şi al rezervărilor pentru banca asta; deocamdată m-am bucurat că am găsit-o liberă.

- Roxiiii!!! Vinooo, că e gata tocăniţa de peşte!

Stă lângă soclul statuii şi se vede că pregăteşte ceva pe el, are o figură preocupată şi mâinile muncesc întruna pe blatul de piatră al micii ei bucătării în aer liber, cred că e ca o bucătărie de vară (cam cum avea bunica în spatele casei) în miez de iarnă, cea mai călduroasă iarnă din ultima vreme.

- Rooxiiiiii!!! Vinoo, că e gata tocăniţa de peeeşteeee!!!

Evident, Roxi nu se grăbeşte, e sătulă, are altă treabă sau pur şi simplu nu există nici o Roxi.

Bunica-remote-control stă pe o bancă de lângă mine, cu mâinile încrucişate pe piept. Îi spune lui Andrei (cel mic, nepotul, de vreo cinci sau şase ani):

seară la-nceput de an

I-am deschis uşa de la balcon, stătea închis afară de ceva vreme.

- Hai, că era să uit de tine aici; dar să nu te prind că te apucă iar alergatul aiurea prin casă, că am făcut ordine şi n-am chef să adun iar reviste şi cărţi după tine.

- Mi-eee rrrrrrăău! a spus în timp ce îşi unduia coada pe după tocul uşii, după ce şi-a întins labele din faţă peste prag.

Nesimţitul! Am crezut că nu aud bine, mi-am ascuţit auzul şi m-am uitat fix la el, dar se purta normal, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat şi nu s-a oprit din mersul lui legănat, aristocratic – câte fiţe! – decât sub fotoliul de langă brad, unde a început să se spele temeinic.

două vorbe despre leapşa

post fără link-uri

.

Este vorba de acelaşi chestionar de la post-ul anterior, pe care am refuzat să îl calific (i-aş spune în continuare “oracol”, cu permisiunea Ioanei), dar la care am răspuns; aşa se cheamă, dacă am scris, cum m-am priceput, ceva legat de întrebările alea; pentru o singură întrebare (cu adevărat) importantă am eludat răspunsul şi o fac în continuare: ” Ce părere aveţi despre acest chestionar?“.

Nu doar atât, dar am şi tag-uit în eter, ca să zic aşa; mi-am zis că mai bine-l las să-şi muşte coada decât să continui aşa ceva; problema era însă cum să îndrept unul din capetele lui, pe care-l ţineam eu bine acum, către coada care nu ştiam de unde pleacă; aşa că am încălecat pe-o şa, calul nu mai conta, că aveam grumazul oracolului care încă mi se zvârcolea în mână, ş-am pornit povestea-aşa*:

ieste şi lepşe dânăştieah

notă: scuze pentru titlu şi altele, dar nu m-am putut abţine

Am primit o leapşă; aş putea spune că am luat-o; era să-mi scape oricum, la cât de atent sunt eu cu dashboard-ul… Pentru că nu am nimic împotriva expeditorului, îi dau curs, însă nu-mi doresc să cunosc autorul. De curiozitate m-am mai învârtit prin bloguri după chestii asemănătoare şi aş oferi ca alternativă de răspuns “oracolul” Ioanei Dar să revenim la subiecte, care este 24:

bloGift

amintiri (vechi) din Braşov

se dedică lui gramo

Am citit astăzi jurnalul ilustrat de călătorie al lui gramo, unde am văzut, între altele, nişte imagini frumoase din Braşov; acestea mi-au amintit câteva călătorii de demult pe care le-am făcut în vechea cetate (de care sunt foarte ataşat) şi m-am gândit să îi fac lui gramo un blog-cadou (bloGift): trei acuarele din Braşov.

Notă: gramo nu are idee cât praf am înghiţit pentru post-ul ăsta…; chiar şi aşa, tot nu am găsit schiţele de pe Şirul Castelului… rămâne să fac altele la prima vizită.

A doua notă: la pedale, ghidoane şi manete în cutia cu ceas de la Flickr era astăzi de serviciu un sas (mi-a spus “Guten Tag…”).

Acuarela aceasta (Strada După Ziduri) a împlinit în luna august douăzeci de ani! (ca şi dipticul de mai jos) şi ea apare aici ca un fel de răspuns (rezonanţă) la a treia secvenţă video din post-ul despre care vorbeam.