sau
manual ilustrat de trecut strada – 10
Mi-au furat iar antena de la maşină în dimineaţa asta chilugă, mi-au retezat-o şi mi-au lăsat maşina cheală. Eram sigur că am mai scris despre asta dar nu reuşesc să găsesc unde, aşa că voi rescrie totul de la început.
Trupe de desant au debarcat din remorcile tractoarelor, batalionul de motorizate cuprindea macarale, nacele telescopice şi berbeci uriaşi, la capete cu drujbe zumzăitoare în braţe păroase articulate direct pe câteva interjecţii. Teii înalţii, bătrâni, cu nişte coroane imense au rămas ciuntiţi la sfârşitul unui episod schilod dintr-un film cu scenariu prost, apocaliptic. Praful s-a ales din bruma noastră de noţiuni echilibrate despre natura imediată.
După episodul ăsta a trebuit să mă ascund o vreme de indivizi suspecţi, voluntari şi violenţi care pândeau, cu maşini de tuns electrice, prin holuri şi pe la colţurile blocurilor, ca să îi radă în cap pe trecători.
Peisajul depinde fragil de colecţii întregi de detalii; când colecţiile sunt trunchiate, nimic nu mai e ca înainte.
Ştii că te duci seara să te odihneşti puţin, scufunzi totul treptat în întuneric, dar dimineaţa soarele nu mai e acolo unde – sau aşa cum – l-ai lăsat, copacii sunt drepţi şi despuiaţi ca nişte cadeţi la înrolare, păsările nu mai cântă ci sună a obuze, îţi vine să te arunci pe burtă când le auzi şi iţi dai seama că este imposibil să mai reconstitui ceva, umblii cu tălpile înfăşate, calci pe cioburi. Casant. Fragil şi ireversibil cadrul ăsta. Mă întorc să schiţez naturi moarte, caietul de desen este pe scaunul aplecat într-o parte şi plutind în derivă.
Astăzi – dimineaţă chilugă – mi-au furat iar antena de la maşină.
