introducere:
“Starea directă”** a “ştafetelor” (tag-uirilor) din blogosferă este cea mai răspândită şi constă în invitarea, de obicei la sfârşitul post-ului (textului), unor alţi blog-eri să abordeze acelaşi subiect care trece, prin această “atingere” (se “lipeşte” eticheta, tag-ul) la noul autor. E un fel de joc***, să spunem, (îmbrăcat de multe ori într-o formă precară – sau nu – de seriozitate,) şi are, în consecinţă, nişte reguli – simple – pe care am încercat să le (sub-)înţeleg pentru că nu le-am găsit nicăieri descrise explicit, poate pentru că nu am căutat destul.
Raportul se stabileşte în mod direct între autorul-sursă (iniţial) şi autorul-ţintă (final) care preia subiectul şi, la rândul lui, îl (poate) transmite mai departe; în plus, nu este doar un raport structural, ci unul orientat, stabilind o relaţie direcţionată (în termeni vectoriali, are direcţie şi sens) între sursă şi una sau mai multe destinaţii. Multitudinea de destinaţii ar putea exclude stabilirea unei relaţii de tip “funcţie” (matematică), dacă nu rafinăm puţin (de fapt, dacă nu gradăm) noţiunea de destinaţie, stabilind, prin regula jocului, ca elementul-destinaţie să fie de fapt o mulţime de destinatari cărora să le stabilim, de pildă, tot prin regulament, şi numărul exact (de obicei, pentru “magia” numerelor, trei sau cinci).
