(three-edges square)
sau
manual ilustrat de trecut strada – 6
Am găsit o bancă unde soarele ajunge totuşi peste coroanele arborilor mici din faţă şi pe sub coroanele mestecenilor bătrâni din spate. Lumina se sparge în pete calde lângă picioarele mele, unde aleea fărâmiţată în pietre mici se stinge în umbra nisipului.
Grădina este înconjurată pe toate trei laturile de străzi; motoarele nervoase îmi induc o tensiune dincolo de care nu pot trece totuşi, în ciuda calmului care invadează în rest. Mă gândesc imediat, fără să vreau, cât de straniu este totuşi să vorbesc despre toate cele trei, nu patru laturi ale unui scuar. I-aş fi căutat orientarea după punctele cardinale care n-ar mai fi fost patru, ci trei, cum de fapt ar fi intrat într-o altă ordine a firescului şi care, din acest motiv, nici nu s-ar mai numi cardinale, ci altfel; trigonale?
Orientarea geografică porneşte, în orice caz, de la drumul (aparent, deci semnificativ al) soarelui, iar aici miazăzi este axul comun al punctelor cardinale şi al celor trigonale, ca să le spun aşa. În rest*, la o sută douăzeci de grade s-ar afla, de o parte, răsăritul de vară, iar de cealaltă apusul de vară. Aşa, cele trei laturi ale scuarului acesta sunt îndreptate către miazăzi, răsăritul şi apusul de vară.
Soarele de după-amiază nu mai ajunge însă acum să coboare peste strada dinspre apusul de vară. E toamnă deja.
_______________________
* mi-am cumpărat trilogia lui Ernest Bernea, “Spaţiu, timp şi cauzalitate la poporul român”; la sfârşit are câteva diagrame cu spaţiul şi timpul, cu orientarea după mersul soarelui în tradiţia românească, unde totuşi reprezentările grafice sunt oarecum aproximative, cel puţin ca punct de plecare în definirea unui sistem riguros de determinanţi; schemele sunt din aceeaşi familie cu cele descrise în “Mitologia Română” a lui Vulcănescu şi în Ion Ionică; acum am senzaţia că am mai întâlnit şi în altă parte grafice similare, dar nu îmi mai amintesc sursa.
