“noua literatură”*

Aştept de mult evenimentul, de când am aflat despre echipa câştigătoare (căreia îi doresc mult succes), iar astăzi m-am numărat printre cei prezenţi în Sala de Marmură (nu înţeleg de ce încă îi mai spunem aşa unei săli cu lambriuri de lemn pe pereţi) din complexul expoziţional unde a avut loc lansarea, în cadrul Târgului Internaţional Gaudeamus.

Mi-a făcut plăcere să îi privesc şi să îi ascult aşa, la început de drum: câţiva studenţi, emoţionaţi de lucrul pentru prima oară într-o redacţie, adunaţi în jurul unor nu-tocmai-veterani încântaţi la rândul lor de colaborarea la o asemenea revistă alături de o echipă cu adevărat tânără.

Îmi dau seama că nu am cum să scriu despre asta, tocmai pentru că din această cauză m-am dus acolo, ştiind că nu voi putea să citesc undeva despre starea lor din care am vrut să gust ca din vinul fiert la care ne-a invitat, la iarnă, una din fetele din redacţie; nu se ştie cine dă vinul, cine scorţişoara, când, dacă este vorba de fapt despre vin fiert sau e doar un abur în aer, nu ştiu dacă se ştie exact unde vor lucra la iarnă – poate în acelaşi birou de la Uniune, total rupt din context, lăsat să fie lumina insolită în care să apară cei care lucrează la revistă.

________________

* “noua literatură“, revista editată de Uniunea Scriitorilor din România; editor coordonator: Luminiţa Marcu; editori: Ana Chiriţoiu, Igor Mocanu; art director: Mihaela Şchiopu.

(divina) commedia dell’arte, actul III

Artele încă îşi mai dau mâna prin câte un colţ de oraş, prin câte o piaţă sau la adăpostul unui palat, de multe ori pe fundalul unor ruine.

ştafetă, răsturnarea întâi*

introducere:

“Starea directă”** a “ştafetelor” (tag-uirilor) din blogosferă este cea mai răspândită şi constă în invitarea, de obicei la sfârşitul post-ului (textului), unor alţi blog-eri să abordeze acelaşi subiect care trece, prin această “atingere” (se “lipeşte” eticheta, tag-ul) la noul autor. E un fel de joc***, să spunem, (îmbrăcat de multe ori într-o formă precară – sau nu – de seriozitate,) şi are, în consecinţă, nişte reguli – simple – pe care am încercat să le (sub-)înţeleg pentru că nu le-am găsit nicăieri descrise explicit, poate pentru că nu am căutat destul.

Raportul se stabileşte în mod direct între autorul-sursă (iniţial) şi autorul-ţintă (final) care preia subiectul şi, la rândul lui, îl (poate) transmite mai departe; în plus, nu este doar un raport structural, ci unul orientat, stabilind o relaţie direcţionată (în termeni vectoriali, are direcţie şi sens) între sursă şi una sau mai multe destinaţii. Multitudinea de destinaţii ar putea exclude stabilirea unei relaţii de tip “funcţie” (matematică), dacă nu rafinăm puţin (de fapt, dacă nu gradăm) noţiunea de destinaţie, stabilind, prin regula jocului, ca elementul-destinaţie să fie de fapt o mulţime de destinatari cărora să le stabilim, de pildă, tot prin regulament, şi numărul exact (de obicei, pentru “magia” numerelor, trei sau cinci).

slash

Mănânc în diagonală, trec peste farfurii ca un semn “barat”. Beau în diagonală, rămâne şi două zile câte-o ceaşcă de ceai sau cafea în cuptorul cu microunde. Trăiesc în diagonală, sunt o colecţie – nereuşită – de checkmark-uri.

Să nu uit, ascult în diagonală, m-am surpris în gesturi de audiţie monstruoase, folosind console de mixaj care pot creşte mult viteza de redare; încerc să-mi reprim pornirile blasfemice dar tot nu-i iert pe cei care nu m-au putut stabiliza la viteza normală, în tribunalul meu vina e a lor.

Citesc mult în diagonală, uneori nici diagonala aia nu e una sănătoasă, pentru că o curmă câte un scurt şi sec proces decizional – tot al meu, nu mă plâng – şi în urma ghilotinei glisând pe contra-diagonală rămâne o geană cu forma la masculin “apostrof”; geana de genul feminin şi apostroful ei masculin formează o apostrofă. Vor fi pagini pe care nu voi mai ajunge să le citesc şi nu mă simt chiar atât de vinovat (asta este, iată, am probleme de etică) pentru drumul scurt de la curiozitate la verdict.

astăzi…

… nu mai am cuvinte

cinci de vârf şi trei de poale

Urăsc topurile, dar mă topesc pe topitori* şi topitorii

(sau topări şi topăreli / toPăreri?)

Am primit de la Hiacint invitaţia (şi mă simt de-a dreptul onorat, cum nu mă consider un om de-al locului pe teritoriul literaturii) de a numi cinci cărţi preferate… la care mă gândesc astăzi** (am completat eu, sunt incapabil să clasez în absolut, dacă pot spune aşa, iar dacă ar trebui să rescriu fragmentul ăsta periodic nu ştiu cum ar evolua); fără o ordine anume (măcar atât), ar putea fi:

un nou caiet de schite

bloganalog, mijlocul lui octombrie

Am un caiet nou pentru schiţe (Winsor & Newton) şi o cutie de sanguine cu care am ieşit deja la o plimbare în parc.

 

click aici

pentru imaginea întreagă

subteran

sau

manual ilustrat de trecut strada – 7

mijlocul lui octombrie*

Poartă ghete de baschet albe, decorate pe glezne cu un cap solarizat de fată blondă şi legate cu şireturi roz, are ciorapi fini de culoarea pielii şi o fustă verde închis bufantă, iar peste toate o haină sobră, cu linii simple, bătrâneşti, maro închis. Este tânără, are o figură atrăgătoare, frumos trasată, stă aşezată pe o banchetă în faţa mea în metrou şi citeşte foarte atentă, încordată chiar, “Totul despre sex”, carte pe care a scos-o dintr-o pungă de hârtie imprimată McDonalds.

Lângă mine, o blondă îmbrăcată în roz, ca pentru discotecă, cu buricul la vedere, vociferează alert, în cascade acute de curcă şi puţin în falset, povestindu-i fără întrerupere ceva partenerului ei îmbrăcat ca pentru stadion.

Aerul irespirabil are ceva dintr-un cuib de reptilă.

pătratul cu trei laturi

(three-edges square)

sau

manual ilustrat de trecut strada – 6

Am găsit o bancă unde soarele ajunge totuşi peste coroanele arborilor mici din faţă şi pe sub coroanele mestecenilor bătrâni din spate. Lumina se sparge în pete calde lângă picioarele mele, unde aleea fărâmiţată în pietre mici se stinge în umbra nisipului.